Biled | "Roșii cu gust de roșii"

Data publicării:
rosii

În județul Timiș se află cea mai tehnologizată seră din România. Roșiile cresc pe un pat de nucă de cocos, după un concept olandez, iar producția este monitorizată de un calculator. Proiectul a fost implementat cu peste 2 milioane de euro de către o tânără care a crezut în agricultura românească. Acum produce lunar peste 30 de tone de roșii, iar tomatele se vând în marile centre comerciale care caută din ce în ce mai des producătorii autohtoni.

"Românii încep să caute roșii cu gust, roșii bune. Într-o roșie mare, clasică nu prea poți să găsești lucru ăsta. Roșiile cherry ne oferă gust, ne oferă aspect, ne oferă culoare. Cererea crește, în fiecare an e tot mai mare", explică Silvia Răileanu - proprietar seră. 

Cererea este tot mai mare pentru că roșiile cherry de la Biled au atras atenția marilor lanțuri de magazine. Afacerea Silviei Răileanu a fost pusă pe picioare în 2017.

„Suntem bucuroși să vă arătăm sera noastră, care este una dintre cele mai moderne din România, realizată cu fonduri europene parțial. Marea parte din investiție este din resurse proproii, de fapt din credite bancare", continuă proprietara serelor.

Momentan, Silvia produce roșii doar pentru piața românească, deși are cereri și de peste hotare. Plantele din seră sunt monitorizate în fiecare minut de un calculator care știe exact câtă apă și lumină au nevoie. Conceptul este importat din Olanda, iar de acolo cumpără și semințele pentru viitoarele plante.

"Toate trebuie să fie echilibrate. De la temperatură, cantitatea de dioxid de carbon, de la radiația solară, de la umiditate, toate trebuie să fie într-un perfect echilibru. Atunci ai o plantă sănătoasă, nu trebuie să vii cu pesticide, nu trebuie să vii cu tot felul de adaosuri și ai și recoltă bună, ai și un produs bun", povesteşte Silvia Răileanu.

Secretul unei roșii gustoase stă în atenția care îi este acordată plantei. Dar și în cantitatea de nutrienți pe care planta o primește. Roșiile crescute la Biled sunt culese atunci când sunt coapte și ajung în cel mult 48 de ore pe rafturile marilor centre comerciale.

„De obicei la importuri se culege roșia mai verde, ea trebuie să reziste până ajunge aici. Ăsta e alt motiv pentru care roșia din import nu are gust. Eu dacă culeg ciorchinele ăsta așa necolorat frumos, îl culegem acuma, îl punem într-un spațiu închis, o cantitate mare de roșii, neventilat, de la etilenă până mâine e roșu, dar gust nu o să aibă, pentru că aceste boabe nici măcar nu sunt date în pârg. Noi încercăm să culegem astăzi și maxim în două zile să fie deja livrate."

"Anul acesta din serele de aici de la Biled din județul Timiș vor pleca lunar spre marile centre comerciale aproximativ 30 de tone de roșii proaspăt culese", Mihai Văluşescu, jurnalist Digi24 Timişoara.

Anul trecut producția a fost de 80 de tone de tomate, dar anul acesta Silvia Răileanu cultivă doar roșii cherry. Sera are 9 angajați permanenți, iar în total pe cele 1,7 hectare sunt cultivate 5 soiuri de tomate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carnea mai sănătoasă decât cea de vită și porc pe care românii o ignoră, deși se găsește în...
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Scenariu de coșmar pentru Europa: „Nu știu dacă putem să apărăm Moldova de o Rusie cu armata ucraineană...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile