Deva citește. Mini-biblioteci în aer liber

Data publicării:
deva citeste

Mini-bibliotecile Devei au fost deja proiectate pe hârtie, iar în cursul acestei săptămâni ele vor intra în producție. Au fost identificate și cele trei spații din oraș în care vor funcţiona acestea.

„O bibliotecă în aer liber va fi amplasată chiar aici, în Piața Arras. Celelalte două vor fi una în Parcul Bejan, și cealaltă în Parcul Cetate. În fiecare dintre cele trei mini-biblioteci vor fi așezate cel puțin 500 de volume” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Sunt prevăzute cu rafturi cu un design modern, special, pe structură metalică, ușile vor fi alcătuite dintr-un plastic special, care va proteja cărțile atât de razele soarelui, cât și de alte intemperii”, explică Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”.

Conform devizului prezentat de proiectant, o mini-bibliotecă va costa cel mult 11 mii de lei, bani care vor veni de la bugetul local al oraşului. Devenii, tineri sau vârstnici deopotrivă, cred că ideea va prinde și că nu vor fi puțini cei care vor apela la aceste standuri gratuite, în aer liber.

„Unii pot să aducă de acasă o carte să doneze, deci ar fi o acțiune ca lumea. [Îi va încuraja și pe tineri să citească?] Mă gândesc că îi face curioși”, spune o deveancă.

„Cred că e o idee bună, o idee bună și bine ar fi să se pună în aplicare”, adaugă un alt devean.

„Foarte bună, numai să aducă oamenii cărțile înapoi, să nu rămână la ei sau să uite de ele”, spune un alt localnic.

„Aceste cărți pot fi împrumutate gratuit de oricine dorește să le citească pe loc sau să le ducă acasă, urmând să fie restituite. Fiecare carte va conține și un regulament”, povestește Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu”.

La secțiile de împrumut sau la sala de lectură a bibliotecii județene ajung, în medie, 250 de cititori pe zi. Conducerea instituției speră ca, odată montate standurile gratuite din oraș, numărul pasionaților de lectură să crească simțitor.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills