"Preluăm, la sfârșitul ciclului de viață al produsului, cadrul metalic, să îl recondiționăm prin vopsire" - Este proiectul unei firme ce produce mobilă în Timişoara, care se gândeşte să scoată pe piaţă un birou reglabil pe înălţime, astfel încât produsele sale să se încadreze în profilul eco-design.
”Eco în acest design este faptul că tot produsul va fi dezvoltat plecând de la impactul de mediu și studiul impactului de mediu. De la materialele și materia primă care intră în produs, logistica de aprovizionare pe care o presupune, impactul de mediu al procesului de producție”, afirmă Sebastian Capotescu, managerul firmei de mobilă.
Până acum, zece firme au înţeles importanţa conceptului de eco-design şi vor să ia parte la proiectul iniţiat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.
”Toată lumea are nevoie de această plus-valoare, pentru că sunt două perspective pe care trebuie să le luăm în considerare. Una este cea a producției și cealaltă, cea de-a doua, este cea a consumului. Iată, sunt două fațete ale pieței, care sunt foarte importante”, precizează Aida Szilagyi, expert EcoDesign.
”În general, producătorii și comercianții de produse folosesc materiale, materii prime care incorporează foarte multă energie, sunt mai puțin prietenoase cu mediul, astfel încât s-a născut această inițiativă de a promova conceptul de eco-design în rândul firmelor”, spune Diana Fiți, coordonator de proiect.
Și pentru că eco-design nu înseamnă doar implicarea producătorilor, ci și a consumatorilor, oamenii sunt conștienți că și ei pot contribui la scăderea cantităţii resurselor folosite în procesul de fabricaţie: ”Foarte mult plastic se folosește la noi, din păcate, foarte foarte mult și nici nu se recuperează, nici nu se adună în locuri organizate. Ține de educație, de civilizație”, ”Să fie o producție rezonabilă și corelată cu consumul. Degeaba, noi putem să facem maldăre de produse electrocasnice, telefoane și mașini și televizoare”, ”Să mai investească în instalații de purificare a noxelor și toate cele, care sunt factori poluanți, practic”.
Toţi agenţii economici interesaţi de proiect pot participa la cursurile experţilor în eco-design până în luna septembrie. Specialiştii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vor organiza şi o competiţie, iar compania care va prezenta cel mai bun proiect eco-design va fi premiată.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 142 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.