Proiect de milioane de euro pentru gravide

Data publicării:
n18 proiect de milioane de euro icon

În prezent, Clinica de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Municipal din Timişoara nu are aparatura necesară pentru a depista malformaţii ale fătului, astfel că mulţi copii sunt diagnosticaţi abia după naştere, când deseori este prea târziu pentru o intervenţie chirurgicală.

"Spitalul Odobescu de exemplu are unul, două ecografe care sunt departe de ceea ce vom achiziţiona prin acest proiect. În plus, prin acest proiect vom implementa şi un sistem de telemedicină prin care putem să ne consultăm, să luăm o a doua opinie în cazul unor malformaţii mai rar întâlnite", declară Olimpia Oprea, manager de proiect.

Nici medicii nu sunt suficient de bine pregătiţi la Timişoara pentru a diagnostica malformaţiile fetale. Cu ajutorul banilor europeni atrasi de Maternitatea Odobescu, medicii se vor perfecţiona, ca sa se ridice la nivelul specialiştilor din străinătate.

"Sigur că oamenii nu s-au născut învăţaţi şi nu din prima zi performanţi. Ceea ce facem astăzi la Timişoara este şi să-i aducem pe colegii noştri la nivelul de-a înţelege până unde trebuie să ceară. Nu trebuie toată lumea să facă tot, trebuie să ştii unde şi cum şi ce trebuie să ceri ca să ajungi la un diagnostic complet", ne spune Florin Stamatian, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie.

Deseori, medicii din Timişoara sunt nevoiţi să trimită pacientele la centre private sau în străinătate pentru simplul motiv că nu au cunoştinţele necesare sau aparatură suficient de performantă. Aceste situaţii vor dispărea în maximum un an.

"Tocmai de aceea, în practica curentă obstetricală este necesar să ne stabilim fiecare nivelele de competenţă şi să avem demnitatea profesională, unde considerăm că nu suntem suficient de pregătiţi pentru un diagnostic, să trimitem cazurile într-un centru de excelenţă. Rolul acestui program este de a oferi Timişoarei un centru de excelenţă", spune Dorin Grigoraş, medic primar obstetrică-ginecologie.

Proiectul are o valoare de peste două milioane de euro, fonduri europene nerambursabile de care va beneficia Spitalul din Vârşeţ şi Spitalul Municipal din Timişoara.



reporter: Maria Rohnean
operator: Mihai Pop
editor web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
”Pot să ies cu numerele roșii din țară, acum că am intrat în Schengen?” Poliția Română răspunde
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget