Rochie de Cartea Recordurilor. E făcută din macarons și costă 1.500 de euro

Data publicării:
rochie macarons 8



”Acum turnăm siropul fierbine peste albuş. Punem bezeaua făcută peste făina de migdale şi cealaltă parte de albuş. Scoatem un pic bulele de aer care au mai rămas înăuntru” - Astfel a început lucrul la rochia din macarons.

Din laboratorul unei cofetării din Timişoara prăjiturile au ajuns în scurt timp la creatorul de modă Daniel Ignat: ”Acum, pe baza tiparului, croim materialul. Acum după ce materialul este croit ne pregătim să asamblăm toate părțile din el”.

Printre mătase, dantelă şi catifea, dulciurile şi-au făcut loc ca materie primă în atelierul tânărului designer. A avut nevoie de patru zile pentru a lipi cele 985 de macarons pe taftaua din care e făcută rochia: ”Acum am ajuns la partea cea mai plăcută și cea mai artistică în care rochia prinde viață”.

Așa se face că rochia a atras toate privirile la o prezentare de modă din Timişoara: ”Delicioasă, evident. Absolut delicioasă”, ”Ieșită din comun și pot să zic încă o dată uimitoare”, ”Dacă aș avea ocazia și aș avea unde să o port, eu aș purta”.

Pentru model a fost o provocare să îmbrace rochia ce cântărește aproape douăzeci de kilograme. Efortul a meritat însă. ”Am fost curioasă să văd despre ce e vorba și da, îmi place”, ne spune Cheherezada Okotaka-Ebala.

rochie macarons 1
rochie macarons 1


Creatorul de modă are planuri îndrăznețe pentru rochia din macarons. ”Mi-am propus să mă întrec și, de ce nu, să înscriu recordul mondial. Nimeni nu a mai făcut asta până acum. E un proiect complex care nu ține doar de mine, de partea de design. Vorbim și de cofetărie, vorbim și de bucătari implicați”, precizează Daniel Ignat.

1.500 de euro va trebui să plătească mireasa care va dori să poarte piesa vestimentară unicat.

reporter: Vlad Ungar
operatori: Tiberiu Alasu, Viorel Jiva, Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal