Când devine durerea abdominală o urgență

Data publicării:
Untitled
Dr. George Burlacu, medic specialist Medicină de urgență

Durerea abdominală este percepută diferit de fiecare dintre noi. Putem suferi de un simplu disconfort, dar aceeași durere poate fi semnul unei afecțiuni mai grave. Când este durerea abdominală o urgență ne spune dr. George Burlacu, medic specialist Medicină de urgență.

Excesele alimentare din perioada sărbătorilor pot provoca durere de burtă, greață și vărsături. De cele mai multe ori, aceste manifestări clinice se ameliorează în scurt timp, dar dacă acest lucru nu se întâmplă sau dacă apar semne ale unor complicații, precum febra sau dificultățile de respirație, trebuie cerut ajutor de specialitate.

În anumite cazuri, durerea abdominală poate fi simptomul unei urgențe medicale precum peritonita, ocluzia intestinală, anevrismul de aortă abdominală sau chiar infarctul miocardic acut. De aceea, este importantă stabilirea cât mai rapidă a cauzei durerii, prin consult de specialitate și investigații medicale amănunțite, astfel încât tratamentul să poată fi administrat din timp.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita