Accident grav în Galaţi: Doi tineri au murit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un TIR parcat

Data actualizării: Data publicării:
accident
Accident grav în Galaţi: Doi tineri au murit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un TIR parcat. Foto: ISU Galați

Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, în noaptea de joi spre vineri, în județul Galaţi, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat.

„În cursul nopţii trecute, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere au fost solicitate la un accident rutier în satul Podoleni. Din primele informaţii, se pare că cinci tineri care se deplasau într-un autotursim marca Logan, au intrat într-un tir staţionat pe carosabil”, a transmis, vineri, ISU Galați.

Sursa citată de news.ro a menţionat că pompierii au găsit la locul evenimentului doar trei victime cu diverse traumatisme, din care douǎ victime, o tânăr de 18 ani şi o fată de aproximativ 25 de ani, nu şi-au revenit în urmă manevrelor se resuscitare.

”A treia victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi”, a transmis ISU Galaţi.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul şi câte persoane erau în maşină.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noua destinație ieftină unde marea e limpede ca-n Grecia. Românii se înghesuie în 2025
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Programul de guvernare: Creșterile de pensii, anulate în următorii 3 ani. Bolojan: Nu vom avea bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”