ADP Oradea interzice coroanele de plastic în cimitir pentru că nu pot fi reciclate. Comercianții vor să dea în judecată instituția

Data publicării:
cimitir constanta

Comercializarea coroanelor de plastic și a celor cu inserții de sârmă este interzisă la Oradea, începând de marți. Cu aceste obiecte nu se mai poate intra nici în Cimitirul Municipal. Decizia a fost luată de Administrația Domeniului Public după ce s-a constatat că aranjamentele de plastic nu pot fi reciclate.

"Din 1 iunie vom interzice comercializarea coroanelor din plastic şi a celor cu inserţii de sârmă în pieţe. La fel, voi da dispoziţie să se interzică intrarea în Cimitirul Municipal cu ele", a anunţat directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica, citat de ebihoreanul.ro.

El a îndemnat ca la cimitir să fie aduse flori, coroane mai mici din materiale biodegradabile.

Şeful ADP a luat decizia după ce a descoperit că aranjamentele din plastic nu pot fi reciclate fiindcă nu sunt ştanţate cu tipul materialului, iar cele din flori naturale cu inserţie din sârmă nu pot fi făcute compost fiindcă metalul blochează maşinile de tocat. Depunerea lor la groapa de gunoi ca deşeuri nereciclabile ar provoca ADP-ului o cheltuială de 60.000 lei lunar, considerată enormă.

Interdicția intră în vigoare de marți, dar producătorii și comercianții din piețe au timp de acomodare trei luni.

Scăderea cererii a lăsat producătorii fără piaţă, astfel că ei iau în calcul să dea în judecată ADP.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...