Alexandru Rafila: Un număr mic de persoane va fi susceptibil să se reîmbolnăvească de COVID-19 în fiecare an

Data publicării:
dezinfectare bloc strada coronavirus covid 19 ID135212_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ce înseamnă că va trebui să învățăm să trăim cu virusul? Mai întâi, în prima fază, înseamnă câteva lucruri simple: masca în spații publice închise, păstrarea distanței dintre noi, reguli stricte, elementare de igienă. Despre așteptata relaxare din 15 mai, dar și despre granița fină dintre măsuri de protecție și comportamente compulsive a vorbit Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„(Purtăm măștile) în spațiile închise unde sunt mai multe persoane, când mergem la magazin. Dar când suntem în masina personală, acasă, la birou, nu e nevoie să purtăm masca. Utilitatea măștii are două semnificații: prima, legată de posibilitatea de a fi tu infectat și de a transmite boala, inclusiv așa numita igienă a tusei e asigurată, dar trebuie să o schimbi, se schimbă când se umezește masca. Depinde foarte mult de temperatura mediului ambiant. Dacă purtăm masca și nu suntem bolnavi, ea constituie o barieră față de infecție. Masca nu oferă o protecție perfectă. Nici măștile textile. Dacă mergem în parc nu e nevoie, dar ar trebui să avem grijă să nu ne înghesuim, să nu găsim locuri foarte aglomerate, să păstrăm distanța, să avem grijă cum strănutăm și să utilizăm masca dacă ajungem într-o zona foarte aglomerată. Lucrul ăsta trebuie recomandat și adaptat unor realități. Am văzut foarte multe persoane singure în autoturism și poartă mască sau persoane care stau la masă, lucrează la computer și își dezinfectează mâinile din 10 în 10 minute”, a spus Alexandru Rafila, miercuri seară, la Digi24.

„Eu nu sunt un mare adept al mănușilor din două motive, e mult mai simplu să mă spăl pe mâini decât să schimb o pereche de mănuși și e mult mai eficient, pentru că spălatul mâinilor cu săpun distruge aceste virusuri fără niciun fel de problemă. Dacă utilizezi mănuși există un risc, ai senzația că dacă ai mănuși ești protejat și faci lucruri nepotrivite, folosești mănușa mult timp, îți pui pe față... unii le poartă foarte multe ore. Decât să porți mănuși patru ore mai bine nu porți și te speli pe mâini, ajungi să contaminezi suprafețe prin intermediul mănușilor. Să nu confundăm utilizarea mănușilor în zonele medicale cu utilizarea mănușilor peste tot”, a completat specialistul OMS.

„Sper să devină o obișnuință, e un câștig pentru sănătate, dacă oamenii deprind această rutină a spălatului pe mâini”

Alexandru Rafila a mai spus că nu este „adeptul dezinfectării produselor”.

„Trebuie să le descărcăm, le dezambalăm, apoi ne spălăm pe mâini. E suficient acest lucru. 99 la sută din infecție se transmite pe cale aeriană, neglijăm calea aeriană și ne ocupăm foarte mult pentru evitarea acelui 1 la sută, dar restul îl neglijăm. Sper să devină o obișnuință, e un câștig pentru sănătate, dacă oamenii deprind această rutină a spălatului pe mâini”, a spus el.

„Să convingem oamenii să se spele și pe dinți, riscul de a transmite boala scade”

„Îmi pare rău că n-am făcut un lucru, să convingem oamenii să se spele și pe dinți, pentru că și riscul de a transmite boala scade, cel puțin pentru un mom, și ar trebuie să învățăm să ne spălăm și pe dinți, să nu mai fim ultimii în clasament în privința igienei orale”, a completat microbiologul.

„Mergem și pe varianta că nu vom găsi un vaccin în 2 ani, poate îl găsim în 4 ani. El va deveni un virus sezonier, marea majoritate a populației va trece prin boală și un număr mic de persoane va fi susceptibil să se reîmbolnăvească în fiecare an, va semăna cu infecția gripală. Acum sunt discuții raporat la numărul de cazuri pe care am reușit să le diagnosticăm nu în România, oriunde, mortalitatea e mare, la noi e 5 la sută. Deci sunt mortalități mari, mai mari decât la virusul gripal, dar lucrurile vor fi reevaluate pe măsură ce vedem răspândirea bolii în populație și vedem care e mortalitatea reală”, a afirmat Alexandru Rafila.

El a adăugat că susține legea vaccinării obligatorii „pentru că e o metodă sigură care și-a demostrat eficiența”.

„Cei din generația mea am fost toți vaccinați și cred că am avut o viață bună, inclusiv toți cei care se opun vaccinării sunt în aceeași situație. Aici se creează un paradox și se spune că această boală a apărut ca să convingă lumea să se vaccineze. Cred că lumea își poate da seama de dimensiunea pe care o pot lua bolile transmisibile și de importanța vaccinării”, a subliniat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
Pensionar cu 8.500 lei pensie după 34 ani munciți. De ce la recalculare va avea 1.750 lei mai puțin?
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”