Ciucă: Comisia Europeană va discuta în perioada următoare cu ambele părţi privind lucrările pe Canalul Bâstroe

Data publicării:
ciuca
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Facebook

Comisia Europeană va avea în perioada următoare discuții cu partea română și cu cea ucraineană, a spus joi premierul Nicolae Ciucă, referindu-se la situația privind lucrările pe Canalul Bâstroe. El precizează că la nivelul ministerelor Externe, Mediu și Trasporturi se fac „activităţi bilaterale la nivel tehnic”.

„Legat de Bâstroe vă pot spune că la nivelul ministerelor de linie – Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor sunt activităţi bilaterale la nivel tehnic. Se discută şi se caută lămurirea datelor legate de ceea ce s-a întâmplat pe Canalul Bâstroe. Totodată, există şi o implicare a Comisiei Europene care, în perioada imediat următoare, va veni să discute cu ambele părţi”, a explicat Nicolae Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Târgu Mureş.

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a informat că vineri urmează să aibă loc consultări tehnice cu partea română în legătură cu lucrările efectuate pe Canalul Bâstroe. „Au fost o serie de paşi care s-au făcut de ambele părţi în legătură cu activităţile desfăşurate de Ucraina pentru a menţine calea navigabilă. Am stabilit o comunicare oficială între cele două Ministere de Externe. Au fost schimburi de informaţii referitoare la caracterul lucrărilor pe care le-am făcut.

Am primit o cerere pentru a măsura lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat, iar această cerere este în lucru. (...) Între timp, este necesar să avem consultări tehnice la nivel de specialişti cu privire la lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat şi sunt foarte încântat să vă spun că aceste consultări vor avea loc mâine”, a declarat ambasadorul joi, la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, întâlnirea „va fi o bună ocazie pentru ca cei implicaţi, profesionişti, care înţeleg, să schimbe informaţii concrete despre lucrările efectuate şi despre următorii paşi”. Ihor Prokopchuk a precizat că din partea ucraineană consultările vor fi conduse de ministrul Infrastructurii, care va fi însoţit de o echipă multidisciplinară.
„Ne aşteptăm ca şi partea română să participe cu reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate”, a adăugat ambasadorul.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că mandatul experţilor români care discută vineri cu partea ucraineană pe tema canalului Bâstroe este de a se permite măsurătorile, precizând că nu este foarte important dacă acestea sunt realizate de experţi români, de o echipă româno-ucraineană sau de una independentă, ci este important să fie cunoscute adâncimile la care s-a ajuns pe acel canal.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita