Admitere cu scandal. Ministrul Educaţiei a trimis Corpul de control la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”

Data publicării:
Foto: Ligia Deca, ministrul Educației / Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Foto: Ligia Deca, ministrul Educației / Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a trimis Corpul de control la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Capitală, în urma erorilor înregistrate la afişarea rezultatelor la admiterea la Facultatea de Arhitectură.

Informaţia a fost confirmată joi pentru Agerpres de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Eroarea de procedură la afişarea rezultatelor la Arhitectură, care a afectat clasamentul candidaţilor, a stârnit nemulţumiri în rândul candidaţilor şi părinţilor acestora.

Reprezentanţii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Capitală au anunţat în urmă cu o zi că a fost eliminată eroarea de procedură constatată la admiterea din acest an, iar clasamentul, rezultat în urma analizării contestaţiilor depuse, publicat marţi, reflectă ierarhia corectă a candidaţilor.

''În urma analizării contestaţiilor depuse pe 22 iulie, după afişarea rezultatelor concursului de admitere la Facultatea de Arhitectură, programul de studii Arhitectură în limba română, Comisia de contestaţii (...) a depistat o eroare de procedură privind transcrierea rezultatelor. Precizăm că nu este vorba de o eroare de notare nici a portofoliilor, nici a probei practice, ci doar de corelare a acestor note obţinute cu numele candidaţilor. În acest sens a fost emisă Rezoluţia Comisiei de contestaţii din data de 22.07.2024. În urma emiterii rezoluţiei, Comisia Tehnică de admitere, sub supravegherea Comisiei centrale de admitere, a refăcut clasamentul, verificând individual corectitudinea tuturor corelărilor între nota portofoliului, nota probei practice şi media Bacalaureatului pentru fiecare candidat înscris la toate programele de studiu ale UAUIM'', se preciza într-un comunicat al instituţiei de învăţământ superior.

Universitatea admite că a fost vorba de o eroare umană.

''La transcrierea rezultatelor în sistemul informatic, dintr-o eroare umană, codul unei planşe secretizate a fost consemnat de două ori, acest lucru decalând corelarea corectă dintre nota probei practice, nota portofoliului şi numele candidatului pentru unii candidaţi. În urma analizării contestaţiilor depuse, Comisia de contestaţii a depistat eroarea de procedură privind transcrierea, iar rezultatele concursului de admitere la programul de studii Arhitectură în limbă română, consemnate în liste, au fost afişate pe 23.07.2024. În urma verificărilor, Comisia Centrală de admitere s-a asigurat că situaţia este remediată în totalitate. Aşadar, erorile de transcriere au fost eliminate, iar mediile generale sunt atribuite corect candidaţilor'', susţineau reprezentanţii universităţii.

Anul acesta, la concursul de admitere la Facultatea de Arhitectură - programul de studii Arhitectură în limba română au participat 743 de candidaţi.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Ben Affleck, adevărul despre experiențele „chinuitoare” de la filmările peliculelor Batman, înainte ca...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal