Dezbateri aprinse pe reforma în gimnaziu. Membru al Academiei: Nu prea înţeleg astea cu educaţie pentru drepturile copilului

Data publicării:
scoala agerpres 13-1.1.2016

Marius Andruh, membru al Academiei Române: „Nu prea înţeleg astea care nu erau pe vremea mea. Disciplinele astea de se cheamă educaţie interculturală, educaţie economică şi mai ales educaţie pentru drepturile copilului. Dar ce, doamne iartă-mă, învaţă copilul ăla o oră pe săptămână, un an de zile la ce drepturi are? Cel mult, să se ducă să facă scandal la părinţi că are şi el dreptul la opinie”.

Remarca academicianului a fost considerat de unii participanţi la dezbatere ca o încercare de a stopa reforma educaţiei.

Ana Măiţă, Asociaţia Mame pentru Mame: „Nici unul dintre cei care au aplaudat în sală la această remarcă nu face cinste profesiei, nu face cinste învăţământului”.

Alexandru Manda, reprezentant al elevilor: „Nu pot să cred că un membru al Academiei Române are această părere despre drepturile copilului şi avem cei mai abuzaţi copii din UE şi noi, în sistemul de învăţământ, educăm nişte copii obedienţi şi care merg pe vechiul principiu: capul plecat, sabia nu-l taie”.

Propunerea de eliminare a studiului limbii latine a iscat şi ea discuţii aprinse.

Theodor Georgescu, lingvist: „Vorbim de patul lui Procust, de cutia Pandorei, toate acestea sunt elemente ale antichităţii. Dacă nu le cultivăm în şcoală, atunci copiii vor crede că sunt fotbalişti”.

Dezbaterea nu a fost una aplicată, ci mai mult ocazia prezentării unor puncte de vedere.

Adrian Curaj, ministrul Educaţiei: „Ne uităm la clasa pregătitoare, la clasa I, a IV-a, a VIII-a, dar nu reuşim să ne uităm un pic la ansamblu. Din acest motiv, ne e greu să fim clari cu ce aşteptări avem”.

Pe platforma virtuală unde se primesc propuneri s-au exprimat deja peste 18.000 de români. Un sondaj arată că aproape 40% dintre ei ar susţine a variantă de plan-cadru care pune accentul pe ştiinţe şi tehnologii, cu mai puţine discipline obligatorii şi opţionale mai variate. Dar oamenii nu apreciază păstrarea Religiei în trunchiul comun, lipsa orei de dirigenţie şi reducerea orelor de limba română pentru clasa a V-a.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
UE avertizează cetățenii să folosească telefoane simple cu butoane când intră în SUA
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...