TAROM vrea să mărească salariile angajaților, după anularea zborurilor de pe Otopeni. Cum vor fi despăgubiți pasagerii

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe aeroport
TAROM a anunţat luni anularea a zeci de curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”. FOTO: Captură Digi24

Toate cursele TAROM programate marţi până la această oră au decolat de pe Aeroportul „Henri Coandă”, după ce luni zeci de curse au fost anulate din cauza „indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului”. Zeci de piloți au anunțat că nu sunt apți pentru muncă și au invocat probleme de sănătate. Doar că pasagerii au decontat problemele din compania de stat în care angajații reclamă probleme uriașe și spun că le-a ajuns cuțitul la os. Marți, la sediul companiei, va avea loc încă o ședință cu reprezentanții personalului în vederea stabilirii unei majorări salariale pentru angajați.

Anunțul TAROM despre cum vor fi despăgubiți pasagerii

ACTUALIZARE 12:25 „Circa 25 de zboruri au fost anulate, peste 2.000 de pasageri au fost afectați. E vorba de curse pe varianta dus-întors. În măsura disponibilităților o parte din pasageri au fost acomodați, însă a fost o limită. Pentru alții se recurge fie la vouchere, fie la decontarea acestor costuri. Nu e o procedură imediată, e un volum mare de pasageri. Sunt drepturile lor și vor fi îndeplinite, pentru că așa e corect și cinstit. Procedura durează câteva zile. Pasagerii sunt contactați de personalul TAROM, li se iau datele și documentele necesare pentru rambursare, dar va dura până ajungem la toți”, a declarat Alexandru Anghel, purtătorul de cuvânt al TAROM.

El a mai adăugat că luni au fost 29 de notificări din partea piloților care s-au declarat „inapți pentru zbor”.

„În urma negocierilor, consiliul de administrație a anunțat că vor fi realizate aceste majorări cu etapele de rigoare, o parte în toamnă, o parte la începutul anului viitor”, a mai declarat Alexandru Anghel.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

ȘTIRE INIȚIALĂ: Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor, informează operatorul aerian naţional.

„Compania TAROM a continuat dialogul cu reprezentanţii personalului navigant, în urma situaţiei de luni, 8 iulie, prin care numeroase zboruri au fost anulate, ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, şi anunţă încheierea unui acord pentru normalitate şi derularea operaţiunilor de zbor în regim normal. În dimineaţa zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor”, se arată într-un comunicat al companiei.

În ceea ce priveşte sosirile, încă sunt curse anulate, curse interne, ca urmare a faptului ca luni aeronavele care le operau nu au ajuns la destinaţie, pentru a putea reveni cu pasageri.

În continuarea dialogului între Consiliul de Administraţie al companiei şi reprezentanţii personalului navigant TAROM, în cadrul întâlnirii de lucru comune s-a ajuns la un acord pe aspecte de natură salarială invocate de personalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei.

„În urma situaţiei întâmpinate luni, 8 iulie, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declaraţiilor individuale de inapt pentru zbor a personalului navigant, compania TAROM îşi cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat şi depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situaţie îl are asupra planurilor lor de călătorie. Compania a oferit alternative pentru pasagerii afectaţi de aceste anulări, iar echipa de asistenţă este în contact direct cu pasagerii pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile”, subliniază sursa citată.

Compania caută în continuare soluții. Marți, la sediul companiei, va avea loc încă o ședință cu reprezentanții personalului în vederea stabilirii unei majorări salariale pentru angajați. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre o mărire de 1.500 de euro în etape și mărirea dirunei externe la 240 de euro pentru un pilot comandant și la 200 de euro pentru copilot.

Luni, aeroportul era plin de sute de oameni care au aflat că nu mai pot zbura din cauza anulării a aproximativ 52 de curse. Piloții companiei Tarom au protestat din cauza condițiilor de muncă și a conducerii deficitare din companie. Ei au spus că nu pot zbura din motive medicale.

Protestul spontan al piloților TAROM a cauzat pierderi uriașe pentru companie. Aproximativ 2,5 milioane de euro au fost pierdute în doar o zi.

Deocamdată, conpania Tarom nu a făcut niciun anunţ oficial referitor la rezultatul discuţiilor cu reprezentanţii piloţilor, la reglementarea situaţiei zboruruilor sau la compensaţii pentru cei afectaţi de numeroasele anulări de zboruri.

Ce nemulțumiri au piloții TAROM

Printre nemulțumiri, angajații TAROM au menționat și alimentația necorespunzătoare, unformele vechi, dar și salariile mici. Angajații spun că au semnalat aceste nereguli în ultimele 8 luni, pe diverse căi, însă conducerea nu a luat nicio măsură.

„Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat”, afirmă piloții.

Piloții nu au fost mulțumiți nici de discuțiile care s-au purtat azi cu Ministerul Transporturilor.

„Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre”, afirmă sindicatul piloţilor, potrivit sursi citate anterior. 

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează în Spania un român care nu a muncit nicio zi
Digi FM
Luminița Anghel, despre momentul în care ea și soțul ei au fost amenințați cu moartea de David Pușcaș: „Am...
Pro FM
„De asta am fost singură cinci ani". Selena Gomez, despre motivul destrămării relațiilor ei de iubire
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
O categorie de pensii poate crește, azi, cu 800 de lei. Mii de pensionari cer mai mulți bani la CCR
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Motivul pentru care Jennifer Lopez a cumpărat un conac la o oră distanță de Ben Affleck: „E mai sigur pentru...
UTV
Vittoria Ceretti vorbește în premieră despre relația cu Leonardo DiCaprio. Modelul urăște să fie numită...