Campanie-maraton de sterilizare a animalelor

Data publicării:
campanie de sterilizare pisici adormite 08 08 2015 captura

Petrişor Ştefan, medic veterinar: Am venit cu o echipă formată din trei medici şi două asistente să sterilizăm animăluţele. Aproximativ opt ore pe zi.

Sunt după anestezie şi trebuie verificate. Reanimare, ştiţi aici e camera lor de reanimare”, spune o stăpână de animale.

La cabinet au venit oameni şi cu câte cinci animale, multe dintre ele găsite pe stradă.

De pe stradă sunt luate, ultimele două nu ştiu dacă au o lună de zile. Motănel cu piciorul rupt în mijlocul străzii. Situaţii cu care ne confruntăm noi, cei care îi iubim”.

Am adus cinci pisicuţe, dintre care două de pe stradă. Ce vă zic, am 17 pisicuţe acasă, mă îngrijesc şi de pisicuţele vecinilor”, spun oamenii.

Acţiunea a început joi. În cele trei zile au fost deja sterilizate gratuit peste 200 de animale cu sau fără stăpân.

Corina Grigore, preşedinte ONG „Ajutaţi-l pe Lăbuş”: E un program de sterilizare pe care îl practicăm de câteva ori pe an. Acesta este al treilea maraton, în trei luni am reuşit să sterilizăm 700 de animale.

Potrivit estimărilor făcute de Primăria Galaţi, în oraş sunt peste 16.000 de câini şi pisici fără stăpân.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Căpșune sau căpșuni, care este forma corectă? Cuvântul dă mari bătăi de cap românilor
Digi FM
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a...
Pro FM
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e...
Film Now
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu Annabelle Wallis: „Încerc să o păstrez doar pentru mine”
Adevarul
Afacerea cu care nu dai greș, cererea depășind de câteva ori oferta. „Importăm extraordinar de mult”
Newsweek
O nouă recalculare de pensii va tăia din banii unor pensionari. În ce domeniu au muncit? Document
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu...
UTV
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire...