Conflict între directoarea unei şcoli şi un profesor. Poliţiştii au deschis dosare penale

Data actualizării: Data publicării:
Ecuson al Poliției Române.
Conflict între directoarea unei şcoli şi un profesor. Poliţiştii au deschis dosare penale.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Adunaţi efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale deschise pentru abuz în serviciu şi purtare abuzivă în urma unui conflict izbucnit între directoarea unei şcoli şi un profesor.

Conform datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că între o femeie, director al unei instituţii de învăţământ, şi un bărbat, profesor în cadrul aceleiaşi instituţii, există o posibilă stare conflictuală, ambii reclamându-se verbal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de serviciu.

„Din discuţiile purtate cu ambele persoane a reieşit că bărbatul a reclamat pe directorul instituţiei, cu privire la faptul că aceasta, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-ar fi expus în mod public unor calomnii. De asemenea, femeia l-ar fi acuzat pe bărbat că ar avea un comportament neadecvat faţă de elevii unităţii de învăţământ”, precizează sursa citată de Agerpres.

Surse judiciare au precizat că acest conflict a izbucnit la şcoala gimnazială din comuna Adunaţi, protagonişti fiind directoarea unităţii şi profesorul de Informatică.

Astfel, femeia l-ar fi acuzat pe profesor de comportament indecent faţă de o elevă, context în care cadrul didactic s-a simţit calomniat.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova a fost informat cu privire la aceste aspecte.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă, mai precizează IJP Prahova.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita