„Dulcele de Dăbuleni”, un soi pe cale să renască

Data publicării:
pepene dabuleni - captura

Soiul „Dulce de Dăbuleni” se cultiva acum şapte, opt, zece ani şi a dispărut de pe pieţele noastre. Este un soi foarte rezistent la secetă.

Ion Smarandache a plantat șapte hectare de pepene din soiul „Dulce de Dăbuleni”, cultivat masiv înainte de 1990. Treptat, luptând pentru producţii mari şi profit, tot mai mulţi fermieri au început să planteze seminţe de import, din care pepenii ies la începutul lunii iulie. „Dulcele de Dăbuleni” e gata pentru recoltat abia în august.

„Toate soiurile celelalte nu mai există, au dispărut din cauza secetei, dar al nostru totuşi rezistă. Eu sunt din Puţuri şi pun soiul de la Dăbuleni, iar dânşii pun soiuri străine. În condiţii de secetă la ei a dispărut producţia”, spune Ion Smarandache.

Chiar dacă în zonă solul este foarte nisipos şi nu a plouat mai deloc, de pe suprafaţa cu „Dulce de Dăbuleni” s-au recoltat peste 10 tone de lubeniţă la hectar. Fermierii spun că dacă vor reuşi să irige această suprafaţă, în viitor vor reuşi să scoată producţii şi de 3,4 ori mai mari.

Ion Smarandache spune că va reuşi să vândă toată recolta, la un preţ bun - 60 de bani per kilogram. Asta, în timp ce fermierii care au folosit seminţe străine şi-au vândut deja marfa, chiar şi de trei ori mai ieftin, din cauza ofertei mari existente pe piaţă până acum.

Vasile Toma, secretar științific al Staţiunii Dăbuleni, spune că „în ultimul timp cultivatorii au constatat că nu ce e foarte timpuriu aduce şi profitul cel mai mare.”

Fermierii care cultivă soiuri autohtone pot primi inclusiv finanţări din fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
Digi FM
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a...
Pro FM
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e...
Film Now
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu Annabelle Wallis: „Încerc să o păstrez doar pentru mine”
Adevarul
Virusurile care pot provoca cancer: specialiștii avertizează că unul din cinci decese oncologice ar putea fi...
Newsweek
O nouă recalculare de pensii va tăia din banii unor pensionari. În ce domeniu au muncit? Document
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu...
UTV
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire...