E. Hurezeanu: România a ajuns în cea mai bună condiţie politică din istoria ei modernă

Data publicării:
emil hurezeanu-4

„România este o ţară conexată cu instituţii specifice, DNA, ANI, cu legături bugetare financiare vitale. România a ajuns în cea mai bună condiţie politică internă şi internaţională şi geopolitică din istoria ei modernă”, a afirmat jurnalistul Emil Hurezeanu, în emisiunea „Jurnalul de seară”.

Acesta a adăugat, citându-l pe premierul ungar Viktor Orban, că ar fi fost mai bine dacă România ar fi intrat în circuitul euro-atlantic mai repede, pentru că „ar fi aflat că democraţia şi Uniunea Europeană şi NATO sunt mai bune în orice fază a lor mai proastă decât comunismul, în orice fază a lui mai bună, în care oamenii nădăjduiau că va fi din ce în ce mai bine”, a mai spus jurnalistul.

Emil Hurezeanu este de părere că românii nu sunt absolut convinşi de superioritatea democrației, de aici pornind marile derapaje.

„Politicienii, privigeliind discordia împotriva oricărei tentative de armonie, ne dau de înţeles că nu ştiu ce să facă cu legitimitatea asta”, a mai susținut analistul.

Cu toate că, potrivit acestuia, România se află în cea mai bună condiție politică a sa, acest a fost unul al gafelor făcute de politicieni.

„O zonă de conflict şi de schimbări dramatice pe noi ne prind pe picior greşit. Acest an a fost unul al prostiilor, gafelor, copiilor mari care sunt politicienii noştri. Nu s-a întâmplat mare lucru. Preşedintele Băsescu are dreptate să spună că a crescut şomajul, a scăzut numărul investiţiilor, dar este în continuare cheia sol a acestui portativ”, a mai declarat Emil Hurezeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita