PROIECT. Poliţiştii ar putea primi un spor de 100% din salariu pentru zilele libere lucrate

Data publicării:
razie autostrada mediafax

Ministerul Afacerilor Interne şi sindicatele reprezentative au semnat acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale poliţiştilor, informează Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex. 

Prin acest document au fost reglementate aspecte privind constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunăţăţirii condiţiilor la locul de muncă ale poliţiştilor, securitatea şi sănătatea în muncă, programul programul zilnic de lucru al poliţiştilor, perfecţionarea profesională, răspunderea pentru daune aduse autoturismului de serviciu etc.

Ministrul de interne Radu Stroe a propus ca sporurile pentru munca prestată sâmbăta, duminica şi cu ocazia sărbătorilor legale să fie reglementate printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii salarizării bugetarilor, în acest sens fiind încheiat un protocol care prevede că părţile semnatare convin ca proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului să fie elaborat în termen de 60 de zile.

"Preşedintele Sindicatului Oro Lex, Vasile Lincu, a propus, iar ministrul a fost de acord să se emită o ordonanţă de urgenţă prin care să se deroge pentru anul 2013 de la prevederile legale în vigoare, în sensul că, pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, să se acorde un spor la salariu şi nu o compensare cu timp liber", se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita