„Fântâniță lucitoare, faci și locuri de parcare?”. Protest spontan la redeschiderea fântânilor arteziene de la Unirii

Data publicării:
20180920195159_OGN_9652-01
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fântânile arteziene din Piaţa Unirii, care au fost reabilitate şi modernizate, au fost redeschise joi, printr-o reprezentaţie a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi cu un spectacol multimedia.

20180920195245_OGN_9668-01
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La eveniment au participat mii de bucureșteni curioși să vadă cum arată acum fântânile arteziene din centrul Capitalei. Printre ei s-au strecurat însă și câțiva protestatari care au venit cu pancarte inscripționate cu mesaje pentru primărie.

„Fântâniță lucitoare, faci și locuri de parcare?”, „Curg fântânile-n cascadă, clădirile stau să cadă”, „Frumoase fântâni, dar ai promis revoluție în trafic”, „Frumose fântâni, dar ați promis spital metropolitan” - sunt câteva dintre mesajele protestatarilor.

20180920195159_OGN_9652-01
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că reabilitarea şi modernizarea celor 17 fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între municipalitate şi Apa Nova Bucureşti, reabilitarea fântânilor făcând parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţia iniţială estimată la 7 milioane de euro.

Potrivit municipalităţii, toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în noul design. Fântâna centrală din Piata Unirii are integrate patru "ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa.

Acum, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din intregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe o distanţă de 1,4 kilometri, de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei.

Primăria Capitalei mai spune că după modernizare, începând cu 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.

"Apa ta, responsabilitatea noastră" este sloganul companiei Apa Nova şi suntem mândri că am reuşit să implementăm cu responsabilitate acest proiect de marcă. Fântânile din Piaţa Unirii sunt un simbol al oraşului la care noi ne raportăm, iar pentru Apa Nova este o onoare să îşi pună amprenta asupra unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare urbană din ultimii ani,” a declarat, la rândul său, Mădălin Mihailovici, director general Apa Nova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...