FBI: China are un program de hacking mai amplu decât toate celelalte mari ţări la un loc

Data publicării:
laptop cu steagul chinei pe ecran si numere 1 si 0
FBI: China are un program de hacking mai amplu decât toate celelalte mari ţări la un loc. Foto: Getty Images

Directorul FBI Christopher Wray cere mai mulţi bani de la Congres şi îşi justifică solicitarea prin ameninţarea pe care China o reprezintă în domeniul securităţii cibernetice, scrie News.ro

În cadrul unei audieri din Congresul Statelor Unite, Wray a susţinut că agenţia pe care o conduce este vast depăşită numeric, China având de 50 de ori mai mulţi hackeri.

Acesta a spus că programul de hacking derulat de China este atât de amplu, încâ, toţi hackerii marilor ţări aduşi la un loc sunt mai puţini decât cei angajaţi de China. 

Rusia, Iran şi Coreea de Nord sunt şi ele ameninţări la adresa securităţii cibernetice a Statelor Unite, însă niciuna dintre acestea nu se compară cu China. 

În prezent, spune şeful FBI, agenţia americană analizează peste 100 de versiuni de ransomware, fiecare dintre acestea făcând deja un mare număr de victime. 

FBI încearcă să convingă Congresul să-i mărească bugetul cu aproximativ 63 de milioane de dolari şi să facă 192 de angajări în cadrul unităţii de securitate cibernetică.

Citește și: Marea bătălie dintre China și Internet. Beijingul vrea „civilizarea” spațiului online, considerat prea „haotic”

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașe din Italia unde viața e mai ieftină decât în România. Ce locuri preferă românii care se mută la pensie
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Roxana Nemeș va avea gemeni, dar s-a chinuit mult să rămână gravidă: "În pandemie am făcut prima fertilizare...
Film Now
Actrița de top care "dă vina" pe Kate Winslet pentru că a fost tăiată dintr-un film: "Dacă o ai pe ea, nu mai...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensie specială de 25.000 lei la 45 ani. Pensionari cu zeci de ani de muncă iau 1.281 lei. De ce?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să fenteze taxa de bagaj la avion. Trucul ingenios care i-a făcut să râdă și pe...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Tom Cruise va primi, în sfârșit, un Oscar. Celebrul actor și producător va primi statueta mult-râvnită după...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills