Femeie surprinsă în timp ce căra cu un tomberon cadavrul unui bărbat, în Târgu Mureș

Data publicării:
tomberoane cu gunoi
Femeie surprinsă în timp ce căra cu un tomberon cadavrul unui bărbat FOTO: Profimedia Images

O femeie din Târgu Mureș a fost surprinsă în timp ce căra cadavrul unui bărbat într-un tomberon, după o sesizare făcută la 112.

Primele informații în acest caz arată că bărbatul ar fi fost ucis de concubina lui, care l-a lovit cu un topor. Prietena agresoarei s-a oferit să o ajute și să scape de cadavru, fiind văzută de o persoană care a alertat autoritățile.

„La data de 18.02.2021, în municipiul Tg. Mureș, o femeie a fost depistată în timp ce transporta cadavrul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, cu un tomberon. Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul concubinei, a fost lovit cu toporul în zona capului, de către aceasta.

În apartament se mai afla un minor în vârstă de 8 ani, în momentul comiterii faptei. Cadavrul era transportat de prietena concubinei, spre pădurea de la marginea localității și a fost observată de un cetățean care a sunat la poliție”, se arată într-un comunicat al poliției citat de ziare.com.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita