Ministrul Justiţiei anunţă că 22 de fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto: GettyImages

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că 22 de persoane cu probleme penale, care părăsiseră România, au fost readuse în ţară în ultima săptămână.

"În această săptămână, inventarul înseamnă 22 de fugari aduşi în România, în şapte zile 22 de fugari, dintre care 19 sunt condamnaţi definitiv, ceilalţi trei sunt în etapa de urmărire penală sau de judecată", a declarat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.

Ea a adăugat că, de la începutul acestui an, au fost aduşi în ţară 112 fugari, dintre care 84 pentru executarea pedepselor în penitenciar.

Ministrul Justiţiei a menţionat că printre infractorii repatriaţi se numără şi un bărbat aflat pe lista celor mai căutaţi fugari din Europa. Este vorba despre Florin Flaugiu, condamnat la nouă ani şi zece luni pentru proxenetism şi trafic de persoane.

"Este vorba de un fugar extrem de periculos. (...) Poliţia Română şi agenţii de aplicare a legii din state membre ale Uniunii Europene au desfăşurat o campanie publică de informare, cu scopul prinderii a 50 de infractori foarte periculoşi, daţi în urmărire pe continentul european", a precizat Alina Gorghiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita