Primul dosar finalizat în pandemie. Pedeapsa primită de un bărbat care a tuşit intenţionat spre un poliţist

Data actualizării: Data publicării:
polițiști cu măști pe stradă, se dezinfectează, coronavirus Romania
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat care a tuşit intenţionat spre un poliţist local, în timp ce încerca să părăsească un spital, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, urmând să primească o condamnare de 6 luni închisoare cu suspendare, informează Agerpres.

"În dosarul penal cu nr. 2028/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, între procuror şi inculpatul B.I. s-a încheiat, la data de 10.04.2020, un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea de către acesta din urmă a infracţiunii de ultraj, constând în aceea că, la data de 28.03.2020, în jurul orei 23,30, în timp ce poliţistul local B.I.G. încerca să împiedice plecarea sa din UPU Cluj-Napoca, inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase COVID-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistul local, de la o distanţă de aproximativ 1 - 2 m, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În cuprinsul acordului, s-a stabilit ca bărbatul să primească o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani.

De asemenea, bărbatul a fost de acord să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuie aprobat de Judecătoria Cluj-Napoca.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal