Reacția Jandarmeriei la condamnările în cazul jandarmeriței bătute la protestul din 10 august

Data actualizării: Data publicării:
interventie jandarmi violente protest bucuresti 10 august_inquam ganea (1)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Agresorii care au lovit-o pe jandarmerița Ștefania Nistor la protestul diasporei din 10 august nu vor merge în spatele gratiilor, fiind condamnați la închisoare cu suspendare. Pedepsele variază între 1 an şi 2 ani şi 8 luni. Decizia nu este definitivă.

Am luat cunoștință de decizia instanței, la nivelul Jandarmeriei această decizie va fi analizată și în funcție de rezultatele analizei vom folosi toate mijloacele procesuale oferite de lege pentru a apăra interesul instituției și al personalului propriu instituit în acest caz. Credem că cel mai important este ca personalul propriu să se simtă în siguranță, să se simtă apărat de lege și asta vom face pentru a le oferi colegilor noștri senzația că sunt apărați și că sunt în siguranță și ei când sunt în misiune”, a declarat Sorin Despina, purtător de cuvânt la Jandarmeria Română.

Şapte bărbaţi acuzaţi că au lovit-o pe tânăra jandarm şi pe colegul acesteia, în timpul protestului din 10 august, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, decizia fiind luată de Judecătoria Sectorului 1. Conform deciziei instanţei, pedepsele sunt între 1 an închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, toate cu suspendare, cea mai mare fiind aplicată lui Dumitru Daniel, tânărul care a sustras arma femeii jandarm.

De asemenea, toţi cei şapte inculpaţi sunt obligaţi să efectueze muncă în folosul comunităţii, între 90 şi 120 de zile, şi au interdicţie pe o perioadă de 5 ani să mai participe la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acţiuni de protest organizate sau spontane.

În plus, trei dintre agresori trebuie să-i plătească în solidar Ştefaniei Nistor suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Pe 10 august, în timpul desfăşurării protestului Diasporei în Piaţa Victoriei, mai mulţi indivizi au lovit o femeie jandarm cu pumnii şi picioarele. Ştefania Nistor a fost prinsă în mulţime alături de un coleg, acesta din urmă încercând să o protejeze.

La scurt timp, Jandarmeria a anunțat că femeia a fost internată cu suspiciune de fractură la coloana cervicală, însă a fost externată după câteva zile.

În spaţiul public au apărut critici la adresa ei având în vedere că, iniţial, reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat că are o fractură de coloană pentru ca, după doar câteva zile, jandarmeriţa să părăsească spitalul pe propriile picioare, ba chiar fiind văzută alergând.

Sute de protestatari au fost răniți în 10 august 2018, dosarul aferent fiind pe masa procurorilor și în prezent.

Redactor web: G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri