Noi reguli de intrare în Bulgaria, din această noapte. Românii pot intra doar prin punctele unde se află personal medical bulgar

Data publicării:
bulgaria
Foto: Poliția de Frontieră Română

Din această noapte, de la ora 00.00, intră în vigoare noile reguli de călătorie în Bulgaria. Astfel, românii pot intra în Bulgaria doar dacă prezintă certificat digital european COVID-19 care să ateste vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

Autoritățile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile bulgare au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00.00.

Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare, iar persoanelor care sosesc din zona verde li se permite intrarea pe teritoriul R. Bulgaria odată cu prezentarea unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test efectuat sau a unui document similar care conține aceleași date ca și Certificatul digital COVID al UE.

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerința prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat și copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Cetăţenilor români le este permisă intrarea pe teritoriul Bulgariei numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar. Astfel, din România se poate intra pe teritoriul statului vecin, prin:

P.T.F. Giurgiu - Ruse, judeţul Giurgiu
P.T.F. Calafat - Vidin, judeţul Dolj
P.T.F. Bechet – Oriahovo, judeţul Dolj
P.T.F. Turnu Măgurele - P.T.F. Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman
P.T.F. Vama Veche - Durankulak, judeţul Constanţa.
Prin P.T.F. Ostrov – Silistra, judeţul Călăraşi, P.T.F. Zimnicea - Svishtov și P.T.F. Negru Vodă - Kardam, judeţul Constanţa se permite intrarea persoanelor care tranzitează teritoriul R. Bulgaria, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului țării.

Detalii AICI

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita