Candidații PPU-sl vor candida exclusiv pe listele propriului partid, refuzând orice formă de compromisuri politice

Data publicării:
ppusl

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a emis un comunicat de presă cu privire la informațiile privind anumite negocieri pentru alegerile parlamentare, în care afirmă că „pentru moment, principala prioritate politică a partidului o reprezintă alegerile locale”.

Cititi mai jos comunicatul integral:

„Referitor la informațiile privind anumite negocieri pentru alegerile parlamentare, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) precizează că, pentru moment, principala prioritate politică a partidului o reprezintă alegerile locale.

Respingând orice înțelegeri netransparente, umaniștii își susțin necondiționat proprii candidați, având deplina încredere în capacitatea lor de a oferi soluții concrete și eficiente pentru problemele cu care se confruntă comunitățile locale.

Totodată, precizăm că strategia PPU (social-liberal) pentru alegerile parlamentare va fi definitivată în forurile de conducere ale partidului, în prima decadă a lunii octombrie, asumând două repere esențiale:

1. criteriile de promovare pe listele de candidați sunt competența profesională dovedită și capacitatea de a genera soluții pentru problemele cu care se confruntă largi categorii sociale.

2. candidații PPU (social-liberal) vor candida exclusiv pe listele propriului partid, refuzând orice formă de compromisuri politice.

Asumând valorile identitare – DEMNITATE, ONOARE, CURAJ – și principiile doctrinei umaniste social-liberale, de centru dreapta, PPU (social-liberal) susține necondiționat interesele clasei de mijloc, precum și necesitatea de a combate ferm orice formă de abuz de putere împotriva cetățenilor.”

(Articol susținut de Pebloguri.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita