Cum se împart funcțiile în Camera Deputaților

Data publicării:
12122012 20m 20birou 20permanent 20cdep-38295

Discuțiile de astăzi au durat foarte puțin, urmând ca acestea să fie reluate pe parsursul zilei de mâine.

Împărțirea locurilor din Biroul Permanent este într-o oarecare parte previzibilă, după rezultatul alegerilor de duminică. Astfel, PSD va obține cele mai multe poziții, iar ARD și PP-DD, doar câte o funcție.

Cel mai probabil, Valeriu Zgonea va rămâne președinte al acestui for.

Camera Deputaţilor şi-a ales, la începutul lunii seprembrie, Biroul Permanent, iar în urma votului, Alina Gorghiu (PNL) a devenit vicepreşedinte în locul lui Florin Iordache (PSD), Clement Negruţ (PDL) secretar în locul lui Dumitru Pardău şi Cristian Buican (PNL) în locul lui Mihai Voicu (PNL).

Deputaţii au aprobat, prin vot secret, lista Biroului Permanent prezentată de liderii grupurilor parlamentare, cu 188 de voturi favorabile şi 8 voturi „împotrivă”.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților este format din: vicepreşedinţii Ioan Oltean (PDL), Viorel Hrebenciuc (PSD), Alina Gorghiu (PNL), Eugen Nicolicea (UNPR), secretarii Clement Negruţ (PDL), Georgian Pop (PSD), Cristian Buican (PNL), Nicolae Mircovici (minorităţi) şi chestorii Gheorghe Albu (PDL), Nicolae Bănicioiu (PSD), Dan Motreanu (PNL) și Deneş Sereş (UDMR).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita