Grindeanu, întrebat dacă nu e dorit de PNL în Guvern pentru că a dat OUG 13: Sunt cel care a dat OUG 14

Data actualizării: Data publicării:
sorin grindeanu guvern
Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit, miercuri, întrebat de jurnaliști, despre informațiile potrivit cărora nu este dorit în guvern de PNL deoarece a fost premier când OUG 13 din 2017 a fost adoptată. „Vă amintesc că sunt cel care a dat OUG 14”, a spus fostul premier.

„Mandatul din partea Consiliului Politic Național este ca prin aceste negocieri să ajungem la soluția prin care PSD dă premier. Dacă acest mandat se schimbă în urma negocierilor, datoria noastră este să mergem în partid și să supunem dezbaterii colegilor din CPN acel mandat”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament.

Întrebat despre informația că liberalii nu l-ar dori în Guvern deoarece a fost premier când OUG 13 din 2017 a fost adoptată de executiv, Sorin Grindeanu a răspuns: „Văd că e această temă de mult, de 4-5 ani. N-a fost o secundă vorba. Am fost la toate întâlnirile care au avut și n-au avut loc. Niciodată nu s-a discutat același lucru. Vă amintesc că sunt cel care a dat OUG 14”.

Marcel Ciolacu a vorbit marți seara despre stadiul negocierilor dintre PSD și PNL. Liderul social-democrat spune că după discuțiile despre programul de guvernare, care nu vor dura mai mult de două zile, PSD va anunța dacă va intra într-un nou guvern alături de PNL. „Pot astăzi să vă spun cu certitudine, că după viitoarele două zile în care intrăm la discuții pe programul de guvernare, pe măsuri imediate, pe termen scurt și mediu, voi spune clar dacă se poate creiona o coaliție”,, a spus Ciolacu la România TV.

Întrebat dacă poate fi numit prim-ministru, Marcel Ciolacu a spus că încă nu s-a stabilit în PSD acest lucru, dar că „nu exclude nimic”. „N-am avut discuții despre cine va fi premier. Nu exclud nimic în viață și niciodată nu am fost radical. Nu am luat această decizie în partid, dar s-a discutat informal”.

„Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose au fost şi miniştri şi prim-miniştri, mi-aş dori ca aceşti oameni cu expertiză să fie miniştri… nu mai avem timp, e o situaţie explozivă, nu avem timp să inventăm oameni. Paul Stănescu nu va intra la guvernare, rămâne la partid”, a mai precizat social-democratul.

Citește și PSD nu acceptă ca PNL să dețină funcția de premier și pe cea de ministru al Finanțelor. Ciolacu: Să respectăm ponderile parlamentare

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal