Nicușor Dan: Ordonanță banditească dată în miez de noapte

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan

Parlamentarii USR, în frunte cu Nicuşor Dan, au venit la Parlament cu pancarte pe care era afişat mesajul „Ruşine”, în semn de protest faţă de deciziile Guvernului de a adopta ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale şi trimiterea în Parlament a proiectului de lege care vizează graţierea. Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat că ceea ce s-a întâmplat azi-noapte este „un atac la statul de drept din România”, „o acţiune mişelească”, parlamentarii Uniunii Salvaţi România fiind dispuşi să îşi dea demisia în cazul în care pot „forţa alegeri anticipate”.

Nicuşor Dan a ţinut să precizeze că reprezentanţii USR vor continua să meargă la proteste, în condiţiile în care reacţia cetăţenilor este „foarte importantă”.

Nicușor Dan, președinte USR: „Ce s-a întâmplat azi noapte e un atac la statul de drept din România, e o acțiune mișelească a unor oameni care au fost aleși de cetățeni ca să ne facă o viață mai bună, nu ca să dea ordonanțe prin care să se scoată pe ei înșiși și pe colegi din pușcărie. În acest moment considerăm foarte importantă reacția cetățenilor, vom merge și noi la proteste și ne așteptăm ca oamenii să iasă în număr mare pentru a se opune tipului acesta de politică. Sperăm într-o reacție consistentă a corpului magistraților care să sesizeze CCR, sperăm ca CCR să se pronunțe în zece zile pentru ca cea mai mare parte a ordonanțelor să nu-și produca efectele. Sperăm ca CCR pe cea de-a doua parte a ordonanței, cea care intră în vigoare imediat... să dea o decizie. Este o ordonanță banditească dată în miez de noapte să nu producă efecte de lege penală mai favorabilă”.

Întrebat de jurnaliști dacă va sprijini o moțiune de cenzură depusă de Opoziție, Nicușor Dan a declarat: „Așa cum am spus, o semnăm împreună cu PNL. Textul pentru moțiunea simplă este pregătit. Este o moțiune pe Justiție, în speranța că PSD va avea o atitudine rezonabilă, poate fi folosită pentru ordonanța de urgență pentru ca toți cetățenii să aibă o dezbatere”.

El a mai spus că parlamentarii Uniunii Salvaţi România sunt dispuşi să demisioneze, în cazul în care pot „forţa” alegeri anticipate.

La fel, dacă prin gestul nostru putem să forțăm alegeri anticipate, nu avem o problemă să ne dăm demisia cu toții, însă trebuie să cântărim foarte bine dacă mai există rușine în această majoritate. Ei ar fi capabili să guverneze și să legifereze cu un parlament cu 250 de oameni sau câți sunt, dacă asta ajută, fără îndoială, dar trebuie să cumpănim”, a precizat Nicușor Dan.

Referitor la o posibilă grevă parlamentară, șeful USR a spus că va cumpăni și va lua măsurile potrivite. „Vom cumpăni și vom lua toate măsurile care se impun, noi toți am lucrat toată săptămâna trecută pe amendamente la legea bugetului, însă consideram că atunci când s-a suspendat statul de drept în România ar fi ridicol să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic și să discutăm amendament cu amendament pe lega bugetului. Modul în care ne vom comporta în comisii sau plen, o să decidem”.

Cristian Ghinea, deputat USR: „Tăriceanu tocmai a intrat și Șerban Nicolae tocmai ne-a înjurat, e sub demnitatea unui parlamentar”.

Cătălin Drulă, deputat USR: „I-am spus să le fie rușine pentru ce au făcut, e un mesaj transmis de stradă, e o chestie mișelească să dai ordonanțe la 9 seara, am trecut pe lângă domnul Șerban Nicolae și alți colegi de-ai dânsului și au început să ne înjure. M-a ameninţat. Mi-a zis: «Stai că vezi tu». A proferat nişte cuvinte pe care nu le pot reproduce. Asta e atitudinea pe care o au”.

Reporter: Vom asista la vreo demsie în Guvern?

Nicușor Dan: „Miza e să oprim acest text. Miza nu e să-și dea demisia Iordache, e un nimeni și Grindeanu la fel, miza e să se oprească aceste text normativ care pune în paranteze sistemul de justiție în România”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxa pe care aceşti pensionari ar putea să o plătească la stat. Măsura stârneşte deja controverse printre...
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Substanțele chimice „eterne” care pot provoca cancer pot fi eliminate: ce trebuie să mănânci
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”