PSD: Guvernul va discuta cu Banca Mondială despre forma finală a raportului privind pensiile speciale

Data publicării:
bancnote lei
Foto: Getty Images

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, că Guvernul aşteaptă raportul Băncii Mondiale cu privire la proiectul de lege referitor la pensiile speciale care se află în dezbatere în Parlament, transmite Agerpres.

„Este în cererea de plată numărul 3 (legea privind pensiile speciale). Astăzi şi mâine, din câte ne-a informat ministrul Muncii, Marius Budăi, va avea loc o discuţie cu Banca Mondială atât la Ministerul Muncii, cât şi la Guvern. Va fi o discuţie şi cu premierul referitoare probabil la forma finală a raportului pe care Banca Mondială trebuie să îl prezinte. În măsura în care vom avea informații despre acest raport final vom şti să spunem exact şi termenele care urmează”, a afirmat Oprea, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

El a adăugat că proiectul de lege privind pensiile speciale a fost elaborat de Guvern pe baza unui raport preliminar al Băncii Mondiale.

„Proiectul este deja în proces de dezbatere parlamentară, sunt comisii care şi-au exprimat avizul, sunt alte comisii care au cerut amânarea dezbaterii acestui proiect. Cred că de Senat trebuie să treacă la jumătatea lui martie. Avem timp să dezbatem în continuare şi eu cred că raportul final pe care îl va prezenta Banca Mondială va fi edificator pentru paşii care urmează a fi făcuţi, pentru că este măsură în PNRR”, a precizat Radu Oprea.

Purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat că de acest proiect nu este responsabil doar Ministerul Muncii, fiind implicate şi ministerele Justiţiei, de Interne şi Apărării Naţionale.

Alina Gorghiu: Pensiile militarilor nu sunt speciale

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a afirmat luni că pensiile militarilor nu sunt speciale pentru că aceştia au contribuit activ la societatea românească şi şi-au plătit taxele.

„Nu se pune problema integrării la pensii speciale, ci vorbim de categoria pensiilor ocupaţionale. (...) Ne-am spus punctul de vedere de foarte mult timp încoace, iar dacă există observaţii din partea Băncii Mondiale, din partea oricărei alte instituţii, sunt convinsă că comisiile de resort vor ţine cont de aceste observaţii”, a spus Gorghiu la Senat, conform Agerpres.

Gorghiu a respins ipoteza USR potrivit căreia proiectul legii pensiilor de serviciu aflat în dezbaterea Parlamentului ar avea vicii de constituţionalitate.

„Nu e nicio problemă ca printr-un proiect de lege să modifici mai multe prevederi din alte legi. Acesta nu e un aspect de neconstituţionalitate. Pe fond, probabil că se vor ridica discuţii, ceea ce e firesc. Proiectul suscită dezbateri aprinse pentru că nimeni nu doreşte să îşi piardă drepturile (...).

Din ceea ce am înţeles de la Guvern, înainte de elaborarea acestei legislaţii - şi nu s-au dat puţini bani pe studii la Ministerul Muncii pentru a elabora această legislaţie - s-au făcut discuţii, s-au făcut consultări cu toţi cei care sunt afectaţi. Din punctul meu de vedere, acest proiect trebuie să să îşi demonstreze viabilitatea în Parlament şi apoi în faţa Curţii Constituţionale. Cred că domnul ministru Budăi a înţeles foarte bine care sunt solicitările Comisiei Europene, care este practica Curţii Constituţionale atunci când a elaborat proiectul de lege”, a adăugat Gorghiu.

Proiectul privind pensiile speciale se numără printre priorităţile legislative ale liberalilor din prima sesiune parlamentară a acestui an, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, la sfârșitul lunii trecute.

De asemenea, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că „prioritatea numărul unu” a social-democraților sunt pensiile speciale. El a adăugat că PSD vrea să găsească forma constituţională „ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri