STAREA NAŢIEI | Manipulare. „Rețeta” Lia Olguța Vasilescu

Data actualizării: Data publicării:
160330 lia olguta vasilescu dna 04 INQ Octav Ganea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a avut un dialog pe un ton ridicat cu ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, pe care a vrut să-l pună într-o lumină proastă. Deşi răspunsurile ministrului au fost corecte, Lia Olguţa Vasilescu a insistat că „habar n-are”. O rețetă clasică de manipulare, potrivit lui Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Nației”.

Într-o emisiune televizată, i-a cerut insistent să spună câți bani din fonduri europene se dau pentru trei spitale regionale. Ministrul a răspuns că 150 de milioane de euro, iar Lia Olguța Vasilescu a afirmat: „Domnule ministru, deci demisionați mâine? Habar n-aveți! Sunt 300 de milioane de euro negociate de Liviu Dragnea”. Ulterior, în cursul emisiunii, Lia Olguța Vasilescu a spus că vrea să facă „o completare”, „ca să învețe și dl. ministru ceva”: sunt 150 de milioane de euro fonduri europene și 150 de milioane de euro pe care statul român s-a angajat să le pună, deci în total 300 de milioane de euro.

Episodul a fost comentat în emisiunea „Starea nației” de la Digi24:

Dragoș Pătraru:

Ca să nu mai avem discuții de genul: „Bă, da' cum naiba ne fraieresc ăștia (politicienii – n.r.) de fiecare dată?”, să luăm foaie și pix sau deschidem smartphon-ul pe notițe și scriem, da?

În primul rând, să remarcăm tupeul. Adică, nu e suficient să fii o țață autentică. Trebuie să duci nesimțirea la un alt nivel. Cum face Olguța!

Așa, Olguțo, ia-l tare! Să nu iasă din careul lui. Presing, Lio, presing, nu-l lăsa o secundă! Pe-asta ai învățat-o de la procurori? Sau și procurorii și-au luat notițe de la tine când te-au chemat pe la ei?

Mbun, deci tupeu maxim. Ați auzit, femeia întreabă câți bani se dau pentru cele trei spitale, DIN FONDURI EUROPENE, da? Iar ministrul Voiculescu îi răspunde clar, că, dacă e vorba doar despre FONDURI EUROPNE, atunci sunt 150 de milioane. E, stați, că Olguța are niște creier de spălat. Și bagă!

Absolut, absolut! Așadar, nesimțirii și tupeului le adăugăm fudulia prostului care știe el mai bine. „Sunt 300 de milioane negociate de domnul Dragnea!” Nenorocitule care ești tu și care ai venit să ne strici nouă șmecheriile cu spitalele! Huo, demisia! Îți dai demisia, animalule, dacă e așa?

Agresivitate, nene! Crampoanele pe tibie! Păi, nu?

E, stați să vedeți, că mai târziu, doamna Olguța a primit un SMS, ceva. Aici trebuie să fiți foarte atenți: „Aș vrea să fac o singură completare...”

A? A? Meserie sau ce? Vă notați în continuare, da? Deci, nu prezinți scuze, nu lași la o parte tupeul, aroganța, fudulia, ţăţismul, nu, neneee! Faci din ele un platouaş frumos și zici că totul este exact așa cum ai spus tu de la început: „150 de milioane bani europeni, 300 de milioane în total, deci fix așa cum am zis eu!”

Doamnă, cu tot respectul, doar vă prefaceți că sunteți idioată, nu? Adică, ați auzit când omul ăla a spus că din fonduri europene se dau 150 de milioane, nu? Ba, a și repetat, să fie sigur că știți ce-l întrebați! Pentru că întrebarea dumneavoastră inițială a fost asta: Care este suma negociată pe fonduri europene pentru cele trei spitale din România?

Iar răspunsul ministrului a fost acesta: Vorbim de 50 de milioane fonduri europene (...) pentru fiecare dintre cele trei spitale”.

Vă dați seama cam cât de proști îi consideră doamna Vasilescu pe telespectatori? Dar şi ăia din platou, să nu zică ei: "Doamnă, bateți câmpii, stați nițel, n-ați auzit ce-a zis omul ăla?!" Nimic!

Nu m-ar mira ca mâine să apară Olguța și să spună că aia roșcată din studio nu a fost ea, aia a fost el, adică însuşi Voiculescu, daaa! Iar ea a fost ăla cu vocea mai groasă care a intrat prin telefon. E puțin răgușită acum, are vocea în schimbare, e și de la frigul ăsta, a răcit… dar ea a fost, ce naiba...

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...