SUA anunță un nou ajutor militar pentru Ucraina. Lloyd Austin: „Constatăm succesul evident al eforturilor noastre comune pe front”

Data publicării:
profimedia-0720562660
Secretarul de stat al Apărării SUA, Lloyd Austin, alături de ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Resnikov, la reuniunea din 8 septembrie organizată la baza americană de la Ramstein din Germania. Foto: Profimedia Images

Statele Unite vor livra Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 675 milioane de dolari, a anunţat joi secretarul apărării, Lloyd Austin, la baza americană Ramstein din Germania, unde s-au reunit aliaţii Kievului pentru a-şi coordona sprijinul, transmite AFP.

Acest nou pachet de ajutor va include mai ales sisteme de lansatoare de rachete multiple ghidate GMLRS, obuziere de 105 mm, muniţii de artilerie, precum şi vehicule Humvee, ambulanţe blindate, sisteme antitanc, arme uşoare şi altele, a detaliat Austin în faţa presei.

Şi alte ţări, printre care Germania, ar urma să anunţe în cursul zilei noi ajutoare, transmite Agerpres.

Aceste livrări îşi arată rezultatele pe teren, a dat asigurări Austin. Astăzi, constatăm succesul evident al eforturilor noastre comune pe câmpul de luptă, a precizat oficialul american.  În fiecare zi, constatăm determinarea aliaţilor şi a partenerilor din întreaga lume care ajută Ucraina să reziste războiului de cucerire ilegal, imperialist şi nejustificat al Rusiei, a adăugat secretarul pentru Apărare al SUA.

Această a cincea reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, ce are loc la invitaţia şefului Pentagonului, îşi propune să facă dovada unităţii şi solidarităţii aliaţilor Ucrainei, a indicat şeful Statului Major american, generalul Mark Milley.

Reprezentanţii a peste 40 de ţări şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-au reunit la baza Ramstein pentru a discuta mai ales despre provocările în materie de producţie de armament ale conflictului.

„Consumul de muniţii este foarte important în acest război în Ucraina”, le-a explicat generalul Milley jurnaliştilor care îl însoţesc.

Obiectivul este de „a încerca să determinăm nevoile, cererile şi apoi să le comparăm cu oferta, fie din stocurile ţărilor, fie din ceea ce poate fi produs de industria de apărare”, a spus generalul Milley în avionul care îl aducea de la Washington.

Ucraina şi-a epuizat tot armamentul de fabricaţie rusească, iar apărarea sa este de acum dependentă total de ajutorul militar occidental.

De partea cealaltă, conform Washingtonului, Rusia s-a îndreptat spre Coreea de Nord pentru a cumpăra mari cantităţi de rachete şi obuze de artilerie.

Citește și: Ce arme ar putea cumpăra Moscova din Coreea de Nord? Expert: Fie situația Rusiei e chiar mai rea, fie pregătește o ofensivă majoră

SUA, principalul furnizor de sprijin militar pentru Ucraina, au promis deja să trimită armament divers în valoare de 13,5 miliarde de dolari, în principal rachete antitanc Javelin, piese de artilerie şi obuze compatibile cu sistemele de artilerie ale NATO.

Washingtonul a trimis, de asemenea, sisteme de artilerie de precizie HIMARS, dotate cu rachete GMLERS ghidate prin GPS, care sunt larg folosite în sudul şi estul Ucrainei. Kievul ar dori arme cu rază mai lungă de tipul ATACMS, care pot lovi la 300 km, dar SUA refuză, temându-se că aceste rachete ar putea viza ţinte în teritoriul rus, ceea ce ar putea provoca o extindere a conflictului. 

„Politica actuală a Statelor Unite este că nu trimitem ATACMS”, a reamintit generalul Milley. „Am avut această discuţie de mai multe ori cu omologul meu şi cu alţi responsabili ucraineni”, a adăugat oficialul SUA.

Lockheed Martin M142 High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS)
Imagine sugestivă cu sistemul de rachete tactice MGM-140 (ATACMS) ale armatei americane. Racheta este produsă de compania americană de apărare Lockheed Martin. Foto: Profimedia Images

„Trimitem HIMARS (...) cu GMLERS şi aceste sisteme s-au dovedit foarte, foarte eficace împotriva forţelor ruse. Credem că raza de acţiune a HIMARS este suficientă pentru a răspunde nevoilor ucrainenilor în lupta lor actuală”, a mai afirmat generalul Milley.

SUA furnizează singure trei sferturi din obuzele la standarde NATO, a subliniat purtătorul de cuvânt al Statului Major, colonelul Dave Butler. „Peste 10 ţări din grupul de contact furnizează piese de artilerie de calibrul 155 mm şi 15 donează muniţii de 155 mm”, a mai arătat acesta.

Toate donaţiile de armament pentru Ucraina sunt calculate astfel încât să nu le slăbească ţărilor donatoare capacităţile militare, dar stocurile de muniţii trebuie să poată fi înlocuite cu regularitate, de unde necesitatea de a revitaliza producţia industriei de apărare, a explicat purtătorul de cuvânt.

„Furnizarea de muniţii americane Ucrainei nu este legată în mod specific de capacităţile de producţie anuală a unui armament livrat de industria de apărare americană, dar această capacitate de producţie este unul din factorii luaţi în considerare”, a concluzionat Dave Butler.

Citește și: Ucraina lansează un contraatac surpriză în regiunea Harkov. Pentagon: Armata Kievului face „progrese lente, dar semnificative” pe front

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita