Victor Ponta, criticat în partid

Data publicării:
Final ponta 01

Planul lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea de refomare a Partidului Social Democrat se loveşte de opoziţia liderilor din teritoriu. Una dintre măsurile aprig contestate este cea care prevede suspendarea din partid a tuturor celor care au probleme cu legea.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanța: Aceste propuneri sunt în afara Constituției. Nu poți să propui tu în partid să condamni un om, să îi iei dreptul de a fi membru de partid. În Dobrogea nu există baroni, pentru că Dobrogea a aparținut Imperiului otoman vreo 1000 de ani. Acolo existau califi, emiri. Nu existau baroni. Baronii existau doar în Transilvania, dacă vrem să vorbim corect.

Nici propunerea care le-ar interzice liderilor din ţară să cumuleze funcţia de şef de filială cu aceea de preşedinte al Consiliului Judeţean nu are mai multă susţinere. În acest context, în care sunt tot mai mult contestaţi, Liviu Dragnea şi Victor Ponta încearcă să evite organizarea unui congres al partidului.

Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD: Este una din discuţii care va fi continuată şi la Consiliu Naţional. Foarte mulţi au spus că nu trebuie să ne preocupăm în acest moment de Congres, trebuie să ne preocupe cum menţinem guvernarea.

Rămâne de văzut cât de mare mai este puterea pe care cei doi o au în PSD sau dacă vom asista la o lovitură de palat a baronilor locali, care ar putea forţa organizarea unui congres la care să fie puse în discuţie mandatele preşedintelui şi preşedintelui executiv al PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Stațiunea europeană unde meniurile sunt scrise și în română. A devenit preferata turiștilor de la noi
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...