Victor Ponta: I-am atras atenția domnului Palada cu privire la ce a scris pe Facebook

Data publicării:
victor ponta otopeni plecare delegatie china

Nu sunt de acord cu aceste declarații și i-am spus domnului Palada. Dar, în același timp, toți deontologii băsiști care s-au supărat de declarația deplasată sau ce-a scris pe Facebook, n-a fost o declarație știu că încurajează în fiecare zi declarații de zece ori mai rele cu tricolorul și însemnul președinției în spate făcute de domnul purtător de cuvânt Oprea și chiar de președintele Băsescu. Știu că domnia sa n-are nicio conferință de presă în care să nu folosească la adresa mea, sau la adresa domnului Antonescu, sau la adresa jurnaliștilor jigniri mult mai mari decât termenul care a făcut istorie în ultima săptămână. Matrafoxatul. Domnia sa le spune pe românește la adresa tuturor și nu se mai supărau deontologii și andronicii. Andronicul este unitatea de măsură. Și nu se mai supărau, bai chiar se lăudau: bine a zis Băsescu, uite ce i-a jignit”, a spus premierul Victor Ponta.

Prim-ministrul a adăugat că nu sprijină astfel de declarații.

I-am spus domnului Palada că are anumite obligații în calitatea publică pe care o ocupă și sunt convins că le va respecta, așa cum sunt convinsă că jignirile de la Cotroceni la adresa noastră a tuturor vor continua în același ritm”, a mai spus Victor Ponta.

Săptămâna trecută, Mirel Palada a avut o reacție ironică la declarațiile lui Traian Băsescu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a scris pe Facebook, printre altele, că „cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că președintele e beat. Nu numai de putere”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri