Popescu: Romgaz a introdus în producție trei sonde, care vor genera suplimentar 230.000 metri cubi de gaze naturale pe zi

Data publicării:
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Romgaz a pus în funcţiune, joi, staţia de uscare Coşereni, fiind introduse în producţie trei sonde, iar, până în trimestrul I al anului viitor, cel puţin şase sonde noi vor intra în producţie, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, care susține că România își va putea duce astfel la îndeplinire obiectivul de a fi o țară independentă energetic.

"Investim în modernizare pentru a putea duce la îndeplinire dezideratul de a fi o ţară independentă energetic. Aş dori să îi felicit pe cei de la Romgaz pentru că astăzi au pus în funcţiune staţia de uscare Coşereni, fiind introduse în producţie 3 sonde. Este vorba despre o investiţie de 31 milioane de lei care generează un aport suplimentar de gaze naturale de 230.000 metri cubi/zi. Începând de astăzi gazele naturale sunt livrate în SNT prin panoul Coşereni", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, până în trimestrul I al lui 2023, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz ar urma să introducă alte 6 sonde. 

"De asemenea, până în trimestrul I al anului viitor, Romgaz va mai introduce în producţie, în zona Snagov, cel puţin 6 sonde, care vor aduce un aport suplimentar de gaze naturale de aproximativ 600.000 metri cubi", a scris spus Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a subliniat că, din 2021 până în prezent, Romgaz a pus în producţie 14 noi sonde de exploatare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Ben Affleck, adevărul despre experiențele „chinuitoare” de la filmările peliculelor Batman, înainte ca...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
De ce câinii din rasa Golden Retriever nu sunt buni pentru pază. Un videoclip viral explică totul
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal