Puteți face analize și investigații paraclinice oriunde în țară în baza unui bilet de trimitere. Măsurile care se aplică din decembrie

Data publicării:
cabinet medical stetoscop
Cabinet medical. Imagine ilustrativă. FOTO: Getty Images

Asiguraţii pot beneficia, începând cu data de 1 decembrie, de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul ţării, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern, a anunţat, marţi, CNAS.

Până în prezent, aceste servicii puteau fi acordate doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul care a emis biletul de trimitere.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti vor rămâne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta.

CNAS susţine că va fi redusă astfel "birocraţia" din sistem, prin eliminarea evidenţelor distincte şi a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.

"Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate de medicii specialişti. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm acelaşi regim de utilizare şi pentru prescripţiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul ţării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcţiona fără sincope", a declarat preşedintele CNAS, Adela Cojan, citată în comunicat.

CNAS aminteşte că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul al IV-lea al acestui an fondurile alocate pentru investigaţii au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.

De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, conform HG 820/2020, a fost reglementată decontarea acestor investigaţii la nivelul valorii realizate.

"Investigaţiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea şi monitorizarea unor afecţiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea investigaţiilor în regim de urgenţă sau emiterea unui bilet de trimitere în baza căruia pacientul se va adresa unui furnizor de servicii medicale paraclinice", afirmă CNAS.

Hotărârea de Guvern aprobată luni modifică şi completează anexa 2 la HG. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 - 2019. 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ iminent! Emmanuel s-a enervat instant în public, nu s-a mai putut abţine. Cei doi nu...
Digi FM
Ilie Năstase, mesaj amar de ziua lui: „În Franța nu m-a făcut nimeni gras. În România sunt numit golan și...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Bine ai venit, Contra, la revedere, Contra! Arabii îl dau afară pe român la două săptămâni după prezentare
Newsweek
Care pensionari pierd mii de lei la pensie după o decizie incredibilă a CCR? „Termenul a expirat”
Digi FM
Actrița Ada Galeș, diagnosticată cu o formă rară de cancer. Mesajul transmis după a treia operație: "E mult...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Nicolas Cage, explicații savuroase despre motivul pentru care nu a durat relația cu SJP: „Nu am trecut...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra