80 de angajaţi de la ambulanță, confirmaţi pozitiv cu COVID-19. Peste 260 se află în izolare

Data publicării:
ambulanta
Asistentele trimise de primărie să îi ajute pe medicii de pe ambulanță au plecat când au aflat ce au de făcut. Foto: arhivă DSU

80 de angajaţi ai Serviciilor Publice de Ambulanţă sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19, iar 269 se află în izolare, informează, luni, Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" din România.

„Situaţia centralizată a angajaţilor privind starea de sănătate şi riscul de îmbolnăvire la această dată este: personal confirmat pozitiv cu COVID-19 - 80, personal izolat - 269”, precizează federația, într-un comunicat citat de Agerpres.

„Necesarul de echipamente individuale de protecţie corespunzătoare sunt la limită pentru anumite echipaje medicale de urgenţă, fără a avea posibilitatea de a asigura echipamentul complet corespunzător pentru toate echipajele operative, indiferent de cazurile la care intervin”, mai arată sursa citată.

„Avem situaţii în unele judeţe în care se asigură echipamentele de protecţie individual doar la unii membri din echipaj, astfel apare riscul de expunere a membrilor din echipaj la care nu li se asigură echipamentul complet. Solicităm sprijinul Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene şi autorităţilor locale, cât şi persoanelor juridice şi persoanelor fizice care au posibilitatea de a ajuta”, se mai arată în comunicatul semnat de Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita