O mamă: Medicul Burnei mi-a spus că "oricum murea. Eşti tânără, poţi să faci altul"

Data actualizării: Data publicării:
161210_gheorghe_BURNEI_15_INQUAM_Octav_Ganea_
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Mama unei fetiţe care suferea de scolioză şi care a murit în timpul unei intervenţii chirurgicale la coloană, susţine că medicul Gheorghe Burnei i-ar fi spus că fiica ei "oricum murea" şi că este tânără şi că poate avea un alt copil.

161210_gheorghe_BURNEI_15_INQUAM_Octav_Ganea_
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Burnei anunţase deja presa că va face o operaţie în premieră, însă implantul pe care l-a utilizat nu era recomandat în cazul bolii asociate pe care o avea fetiţa, amiotrofie spinală, iar doctorul a băgat un şurub în măduva spinării, ceea ce ar fi distrus nervii spinali şi ar fi dus la paralizie. Cauza decesului a fost însă embolia pulmonară, produsă după ce particule de grăsime din zona operată s-au desprins şi au ajuns în sânge şi apoi în plămâni, scrie Casa Jurnalistului citată de News.ro, care precizează că în acest caz este deschis deja un dosar penal. Un alt caz semnalat de presă este cel al unui băiat de 11 ani căruia doctorul Gheorghe Burnei i-ar fi montat un dispozitiv creat de el, din ciment şi sârmă.

"Implantul pe care l-a folosit nu era recomandat pentru scolioza asociată bolii de care suferea Andreea. Intervenţia i-ar fi lăsat bazinul la fel de strâmb, spun doctori care au avut acces la documentele medicale. Din cauza operaţiei, particule de grăsime din măduvă au migrat în sânge şi fata a murit. În plus, Burnei i-a băgat din greşeală şi un şurub în măduva spinării. «Oricum murea», i-a spus doctorul mamei. În ciuda bolii neuromusculare grave, fata putea să mai trăiască ani sau zeci de ani, spun doctorii. «Asta-i viaţa», i-a spus Burnei. «Eşti tânără, poţi să faci altul»", scrie Casa Jurnalistului, relatând declaraţiile mamei care şi-a pierdut fetiţa  în vârstă de 8 ani.

Raportul medico-legal vorbeşte despre o operaţie riscantă şi inutilă, raportul risc/beneficiu având "o valoare semnificativ defavorabilă pacientei”. Un doctor de la Marie Curie care cunoaşte bine cazul a spus, însă, direct: „Andreea e un copil care a fost omorât din neglijenţă”.

Un medic legist de la IML a fost şi mai tranşant: „Operaţia este, din toate punctele de vedere, extremă, agresivă, cu foarte multe riscuri. Beneficiul pentru pacient a fost din start zero tăiat în patru”. Legistul a adăugat că operaţia nu a fost doar o „inutilate absolută”, ci şi greşită. Burnei a băgat un şurub în măduva spinării, ceea ce ar fi distrus nervii spinali şi ar fi dus la paralizie.

Andreea suferea de amiotrofie spinală. Intervenţia „nu e recomandată pentru cazuri de amiotrofie spinală, conform literaturii medicale”, scrie Casa Jurnalistului, citându-l pe Alexandru Thiery, medic specializat în chirurgia spinală şi membru în comisia de ortopedie pediatrică din Ministerul Sănătăţii. Implantul Shilla, pe care Burnei l-a utilizat, ar fi rezolvat doar problema coloanei, nu şi pe cea a bazinului înclinat al fetei, care nu s-ar fi putut îndrepta de la sine din cauza bolii neuromusculare. Fără să fixeze şi bazinul, implantul era inutil, spun specialiştii.

Mama fetiţei, Ana Maria Găman, rememorează momentele în care Burnei a decis să-i opereze fiica, faptul că acesta i-a cerut 400 de lei pentru o consultaţie de două minute şi cum i-a cerut să achite şi o parte din preţul implantului, 10 - 11.000 de euro deşi surse din spital susţin că ar fi fost decontat de Casa de Asigurări de Sănătate. Tot ea spune că medicul i-a explicat că este o operaţie complexă, dar că nu ar trebui să existe riscuri.

La o lună după decesul copilului, femeia s-a întors la Bucureşti pentru a cere documentele medicale, ocazie cu care medicul Gheorghe Burnei i-a spus că vinovat este anestezistul, adresându-se apoi femeii, referindu-se la copil: "Ai văzut ce dreaptă era?". Tot Burnei i-a sugerat să nu meargă mai departe cu dosarul medical.

După moartea fetiţei, Burnei a mai pus încă de două ori implant Shilla. Surse medicale spun că la al treilea pacient s-au găsit şuruburi în tot corpul, scrie Casa Jurnalistului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal