Afacere în ritmul muzicii

Data publicării:
muzica

Un tânăr din Cluj a renunţat la un job bine plătit într-o companie IT pentru a se conecta la comunitatea iubitorilor de muzică pe vinil. După ce a adunat o colecţie impresionantă de discuri, peste 4.000, Daniel Piper şi-a deschis un magazin. Discurile se vând aici cu 40 şi 50 de lei, iar cea mai scumpă piesă ajunge la 400 de lei.

Daniel Piper a terminat Facultatea de Informatică și a lucrat ca programator în mai multe companii. Pasiunea pentru muzică l-a determinat într-o bună zi să îşi schimbe radical cariera.

Decizia a fost cea mai grea. IT-ul are locul lui aparte pentru că vorbim de un loc de muncă stabil, un loc de muncă bine plătit, dar mereu am simțit nevoia de a face și altceva, ceva mai dinamic, mai orientat către interacțiunea cu oamenii, care să înglobeze pasiune,” spune Daniel Piper.

Tânărul colecţiona de mic viniluri aşa că prima idee de afacere la care s-a gândit a fost un magazin de discuri.

E un vis de-al meu, voiam de mult să cunosc oameni pasionați de muzică care îmi împărtășesc pasiunea pentru viniluri. Investiția e destul de mare dacă o facem dintr-o dată. Eu am avut avantajul că am făcut lucrul ăsta în timp. Am strâns discuri fără a mă gândi la ideea unui magazin, dar am strâns discuri pentru colecția mea, astfel încât în momentul deschiderii magazinului nu a trebuit să investesc foarte mult în discuri. A trebuit să investesc în aparatură,” povestește Daniel Piper.

În micul său magazin din centrul Clujului răsună toate genurile muzicale: de la pop, rock sau jazz și până la folk sau muzică electronică. Fiecare client poate să testeze discurile înainte de-a le cumpăra.

Întâmplarea a făcut, spune tânărul, ca ideea lui de afacere să coincidă cu perioada de reinventare a muzicii pe vinil. După '90, aceste discuri își pierduseră din popularitate.

Spre fericirea iubitorilor de vinil, acesta a cunoscut o revenire mondială de prin anul 2010-2011 încoace, cam de când am deschis și magazinul, dar nu are nicio legătură, pur și simplu s-a întâmplat să am contextul favorabil pentru a deschide atunci magazinul,” adaugă Daniel Piper.

De mai bine de trei ani, Daniel își petrece fiecare zi în magazin. Și chiar dacă nu câştigă la fel d emulţi bani ca înainte, nu regretă nicio clipă decizia luată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...