Faza scurtă sau luminile diurne (DLR) ar putea deveni obligatorii pe toate drumurile din România pe timp de zi

Data actualizării: Data publicării:
faruri auto
Sursa foto: Profimedia Images

Aprinderea fazei scurte sau a luminilor pentru circulație diurnă în cazul anumitor mașini (Daytime running lights), pe timpul zilei, ar putea deveni obligatorie pe toate drumurile publice din România, dacă proiectul de lege depus de un deputat al minorităților va primi vot favorabil în Camera Deputaților, în zilele următoare.

Proiectul de lege a fost inițial de deputatul Petreţchi Nicolae-Miroslav în 2019.

Potrivit proiectului de lege, după amendamente, "în circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă".

În data de 10 mai, proiectul a primit raport favorabil de la Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților, iar votul va avea loc în data de 15 sau 17 mai. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

În prezent, obligația de a folosi faza scurtă (lumini de întâlnire) sau DLR se aplică în România doar când vine vorba de circulația de drumuri drumuri expres, drumuri europene și autostrăzi. Nu există obligativitate care să acopere drumurile naționale și județene.

Potrivit proiectului de lege, nerespectarea obligativității se va sancționa cu amendă și 2 puncte de penalizare.

Dacă proiectul de lege privind modificarea OUG 195/2002 va fi votat pozitiv de către deputați, el va trebui promulgat de președintele Klaus Iohannis, apoi publicat în Monitorul Oficial, înainte de a se aplica.

La nivelul UE, obligația utilizării DLR (Daytime running lights - lumini diurne) este impusă numai autovehiculelor dotate din fabricație cu un astfel de sistem. Pentru autovehiculele fabricate înainte de 2009, nu există obligația dotării mașinii cu un astfel de sistem.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita