Criza sanitară are efecte dezastruoase asupra evoluției demografice în România, cele mai recente statistici arătând creșteri ale numărului de decese în perioada aprilie - septembrie 2020 față de perioada similară a anului anterior. Fenomen îngrijorător este creșterea numărului de decese în rândul copiilor sub un an. Totodată, numărul copiilor născuți a scăzut în 2020 în fiecare lună față de anul anterior.
În luna septembrie 2020 numărul naşterilor înregistrate a crescut față de luna septembrie 2019 şi faţă de luna precedentă. Comparativ cu un an în urmă, faţă de luna septembrie 2019, în luna septembrie 2020 numărul deceselor şi numărul deceselor copiilor sub un an înregistrate au crescut. Totodată, a scăzut și numărul căsătoriilor înregistrate, potrivit INS.
Luna septembrie 2020 faţă de luna august 2020
În luna septembrie 2020 s-au născut 18.036 copii, cu 1.232 mai mulţi decât în luna august 2020.
Au fost 21.973 de decese, cu 1.196 mai puţine decât în august 2020. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna septembrie 2020, a fost de 104 copii, cifră mai mare cu 16 față de luna anterioară.
Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie, precizează INS.
În luna septembrie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani. Astfel, au fost 9039 decese, reprezentând 41,1% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste.
Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (64 decese), 20-29 ani (104 decese) și 0-4 ani (131 decese).
SURSA: INS
În luna septembrie 2020, s-au oficiat 12.471 căsătorii, cu 2.458 mai puţine decât în luna august 2020.
În schimb, a crescut numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, ajungând la 2.371 în septembrie 2020, cu 418 mai multe decât în august 2020.
Sursa: INS
Luna septembrie 2020 faţă de luna septembrie 2019
În septembrie 2020 s-au născut cu 1.749 mai mulți copii decât în luna similară din 2019.
Numărul persoanelor care au decedat în luna septembrie 2020 a fost cu 2991 mai mare faţă de luna septembrie 2019.
Sporul natural negativ s-a accentuat în luna septembrie 2020 faţă de cel din luna septembrie 2019 (-3937 persoane în luna septembrie 2020, față de -2695 persoane în luna septembrie 2019).
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mare în luna septembrie 2020, decât cel înregistrat în luna septembrie 2019.
În ceea ce privește căsătoriile, în luna septembrie 2020, au fost cu 3.099 mai puține decât cele înregistrate în aceeaşi lună din anul precedent. Totodată, s-au pronunțat cu 95 de divorţuri mai puţine decât în septembrie 2019.
„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie, iulie, august şi septembrie 2020, când s-au înregistrat creșteri față de lunile aprilie, iunie, iulie, august şi septembrie 2019, al căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul nașterilor a scăzut în fiecare lună față de aceeași perioadă din anul precedent, excepţie făcând lunile august şi septembrie când s-a înregistrat un număr mai mare de născuţi-vii faţă de anul precedent”, potrivit INS.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 137 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.