Olguța Vasilescu: Avem foarte mulți funcționari la birouri și foarte puțini inspectori în teren

Data actualizării: Data publicării:
olguta vasilescu FB

Inspecția Muncii va fi reorganizată după modelul francez pentru că noi avem foarte mulți funcționari la birouri și foarte puțini inspectori în teren, a declarat, luni, într-o emisiune televizată, ministrul Muncii, Lia-Olguța Vasilescu, informează Agerpres.

Aceasta a fost întrebată de Dumitru Costin, președintele BNS, de ce nu se mai regăsește în Programul de Guvernare măsura dedicată combaterii muncii fără forme legale și cea a viitorilor salariați din Inspecția Muncii care se ocupă de acest aspect.

„Nu ați mai regăsit pentru că este deja pe site o modificare la Codul Muncii, este în dezbatere publică, iar Codul Muncii pe ansamblu am promis că îl modificăm împreună cu dumneavoastră pe un proiect de lege pe care l-ați depus la Parlament. Este un pachet întreg pe site, este și stattuul inspectorului de muncă acolo și reorganizarea Inspecției Muncii. Am discutat cu președintele instituției și am spus că trebuie să ne reorganizăm după modelul francez. Noi avem foarte mulți funcționari la birouri și foarte puțini inspectori în teren. Am spus așa: să rămână la birouri doar cei care e obligatoriu să rămână la birouri, cei care sunt pe contabilitate, achiziții, ceva de genul acesta, în rest toată lumea în teren. E simplu”, a precizat ministrul Muncii.

În ceea ce privește înghețarea numărului de posturi în administrația publică, Vasilescu a menționat că măsură se va aplica de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP), dar încă se află în discuții.

„Este o măsură pe care nu o aplică Ministerul Muncii. Este o măsură despre care se discută, dar pe care va trebui să o aplice Ministerul Dezvoltării Regionale, dar deocamdată nu s-a venit cu Ordonanța. Este foarte posibil să se facă asta pentru că Legea salarizării trebuia să apară la pachet cu Codul Muncii, cu Codul Administrativ în care ar trebui să se vadă și criteriile de performanță pe care le cerem în administrație. Până atunci, posturile se vor bloca în administrație, dar cred că nimeni nu are niciun motiv de îngrijorare sau să se plângă, pentru că sunt angajați suficienți în administrație”, a adăugat Lia-Olguța Vasilescu.

Întrebată dacă vor exista disponibilizări în administrație în acest an, ministrul Muncii a răspuns: „Nu se pune problema de așa ceva. Nu se vor mai face angajări până la sfârșitul anului, este foarte posibil după sfârșitul anului să mai vedem. Oricum, nici asta nu se va face haotic, din această cauză se discută înainte până să apară Ordonanța. În Sănătate, de exemplu, ai nevoie să faci noi angajări. Noi a trebuit să mărim salariile prin Legea salarizării tocmai pentru că acolo aveam deficit de personal. E clar că acolo nu va face nimeni o blocare a posturilor”, a explicat ministrul Muncii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal