(P) Aragazul mixt: ce e mai bun din ambele lumi

Data publicării:
aragaz
FOTO: Guliver/ Getty Images

Aragazul este un obiect de uz caznic absolut necesar. Acesta ne ajută să ne preparăm mâncarea exact așa cum ne dorim și nu numai.

Primul aragaz a apărut în 1820, în 1826 James Sharp obținând un brevet. În 1836 a început producția industrială a aragazelor, dar tehnologia este dezvoltată doar după 1880, întrucât rețeaua de distribuție de gaze se dezvolta foarte greu. La scurt timp după a fost adăugat aragazului și un cuptor, iar dimesiunile acestuia au fost reduse pentru a încăpea mai bine într-o bucătărie.

Aragazele clasice sunt cele ce utiliează gazul ca și combustibil pentru ardere. Acestea fie sunt conectate la o butelie fie la rețeaua de gaz și oferă o căldură imediată prin arderea acestui combustibil. Într-adevăr, gazul este extrem de inflamabil și aragazul clasic prezintă un dezavantaj din acest punct de vedere, dar mare parte din aragazurile noi au siguranță, riscul fiind mult mai mic. Flacăra unui astfel de aragaz este ușor de controlat prin simpla rotire a butonului. Aprinderea, la multe din modelele noi, este realizată electric prin apăsare de buton. Mâncarea este gătită imediat, avantajul fiind acela că gazul încă are un preț mic. Un alt dezavantaj al aragazelor pe gaz ar mai fi căldura neuniformă distribuită în cuptor și lipsa ventilației în acesta.

Primul aragaz electric a fost inventat de William Hadaway pentru care acesta a primit brevet în 1896. Cum nu toată lumea avea acces la electricitate, acest tip de aragaz nu a fost foarte răspândit la început. Odată cu ieftinirea curentului electric și tehnologia a început să evolueze. Pentru un aragaz electric este recomandat să aveți circuit separat, fiind cea mai sigură variantă. Când achizitionati un aragaz electric, este necesar să știți ce tensiune aveți la priză pentru a putea cumpăra un aragaz potrivit. Ceea ce este cu adevărat un avantaj în cazul plitelor electrice este cuptorul ce poate fi încălzit de sus, de jos sau din ambele părți simultan și de asemenea, puteți opta pentru vetilație pentru oricare din ele. Dezavantajul ar fi cel legat de plită care se poate zgâria și sparge destul de ușor, dar și costurile ridicate ale electricității.

Pentru cei ce își doresc cei mai bun din ambele lumi există aragazurile mixte. Acest tip de aragaz are, cel mai des, plita pe gaz și cuptorul electric. Astfel, este ideal atunci când dorești să te bucuri de funcționalitatea unui aragaz clasic, dar și de eficiența unui cuptor electric, cu ventilație și diverse funcții. Cuptorul electric a început să fie din ce în ce mai apreciat în bucătărie, iar plita pe gaz rămâne preferata bucătarilor pentru că îți permite să gătești preparatele la foc iute, având control imediat asupra flăcării. Aragazul mixt îți oferă aceste posibilități într-un singur electrocasnic.

Atunci când îți achiziționezi aragazul pe gaz, fii atent la consumul de energie al acestuia, ia în considerare cât de des îl vei folosi,fii atent la puterea cuptorului, fii atent la dimensiuni, încearcă să optezi pentru unul cu minim 3 arzătoare și asigură-te că este realizat din materiale cât mai bune, de preferat din inox. Poți fi atent și la funcțiile pe care le are, fie aprindere electrică a arzătoarelor, termostat sau iluminare pentru cuptor.

Este bine ca aragazul să nu fie montat lângă frigider, pentru a nu suprasolicita frigiderul, a nu crește consumul energetic al acestuia și a nu spori riscul de defecțiune. În cazul în care achiziționați o hotă, aceasta va fi plasată la cel puțin 65 de centimetri distanță față de aragaz pentru a evita accidentarea. Pentru o utilizare eficientă din punct de vedere al consumului de gaz, se recomandă gătirea pe cât mai multe ochiuri simultan, iar din punct de vedere al consumului de energie electrică, se recomandă ca în timpul utilizării cuptorului ușa să fie deschisă cât mai puțin spre deloc, întrucât temperatura din interiorul cuptorului scade cu aproximativ 25 de grade Celsius la fiecare deschidere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri