Parc în locul fabricii de betoane, la Mangalia 

Data publicării:
parc mangalia

Pe ruinele staţiei de betoane din Mangalia va fi construit Parcul Evergreen, care va fi plin de alei pietonale şi de verdeaţă. Acesta va fi construit chiar lângă calea ferată ce leagă Constanţa de Vama Veche.

Autorităţile locale din Mangalia spun că este un proiect futurist, un loc în care spaţiul verde va domina.

"Vom construi o pistă pentru roller-skateri, o să fie nişte fântâni arteziene, plus mobilierul urban, sanitarele se vor reabilita", spune Ciprian Popa, şeful serviciului proiecte din cadrul Primăriei Mangalia.

În plus, autorităţile promit că în tot parcul nu vor exista tarabe, magazine sau restaurante. "Este exclus să vorbim de un parc cu activităţi comerciale. Oraşul nu e foarte mare, avem peste tot, aşa că nu trebuie să aglomerăm un parc”, e de părere Cristian Radu, primarul oraşului Mangalia.

Valoarea proiectului este de patru milioane de euro, bani europeni, iar reprezentanţii Primăriei aşteaptă acum fondurile pentru ca, în cel mult două luni, să înceapă lucrările.

"Acest parc, de aproape trei hectare, trebuie să fie finalizat undeva la 31 decembrie 2015, anul acesta, tot pe axa veche, ne mişcăm puţin mai repede şi să sperăm că va fi gata în timp util", a mai spus primarul.

În mai puţin de două luni vor începe în Mangalia şi lucrările de reabilitare a falezei, proiect finanţat tot din fonduri europene, cu o valoare de trei milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Google te lasă fără telefonul ieftin: Decizia legată de...
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Băutura care place creierului și este recomandată de medicul Vlad Ciurea. „Desface vasele cerebrale și...
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...