Pensionarii protestează în fața Ministerului Muncii și la Guvern

Data actualizării: Data publicării:
pensionari protestează cu vuvuzele si pancarte
Pensionarii sunt nemulţumiţi de nerespectarea legii cu privire la creşterea punctului de pensie. Foto: Agerpres

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale "Solidaritatea" a Pensionarilor din România organizează vineri un miting de protest în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale precum şi la sediul Guvernului, nemulţumiţi de nerespectarea legii cu privire la creşterea punctului de pensie, informează Agerpres.

De asemenea, pensionarii din această federaţie protestează pentru încălcarea legii privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

„Ne pronunţăm ferm împotriva programului de austeritate severă introdus de noul guvern, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”, se menţionează în comunicatul FNSPR.

Protestul pensionarilor atrage atenţia şi asupra lipsei de implicare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind primirea Federaţiei în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice.

Citește și Florin Cîțu: Mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în cel de guvernare

Guvernul a decis ca mărirea pensiilor să se facă abia de la 1 ianuarie 2022 când punctul de pensie va crește cu rata inflației și 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal