Un bărbat ar fi murit în casă, în timp ce echipajul de pe Ambulanță aștepta la poartă, speriați de trei câini pechinezi

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta-112-dsu (2)
Ambulanță. Foto: DSU

Un nou caz șocant cu privire la modul de funcționare al autorităților statului, soldat cu moartea unui bărbat din județul Vaslui. Deși au ajuns rapid la casa bărbatului, medicii ar fi refuzat să intre în curtea acestuia fără ajutor specializat, deoarece se temeau că vor fi atacați de cei trei câini pechinezi ai bătrânului.

Cazul a avut loc în Huși, în noaptea de 6 spre 7 iulie, dar a fost ținut secret până când presa locală l-a aflat din cauza conflictului dintre Sindicatul SAJ Vaslui și medicul Mohamad Awwad, scrie vremeanoua.ro.

Bărbatul în vârstă de 72 ar fi sunat la 112 la ora 3:49, spunând că se simte rău și că nu poate respira, iar o ambulanță ar fi ajuns la locuința apelantului în doar câteva minute.

Cei de pe Ambulanță nu ar fi intervenit însă, de frică să nu fie mușcați de câinii răi ai bărbatului. Aceștia au chemat în ajutor polițiștii, iar din dispecerat au fost trimiși jandarmii.

În tot acest timp, bărbatul era lipsit de primul ajutor iar atunci când medicii au reușit să intre în curte doar au constatat decesul.

Potrivit Adevărul, cei trei câini „periculoși” ar fi de fapt trei pechinezi.

Acum, cei de la Sindicatul SAJ Vaslui îl acuză pe medicul Mohamad Awwad că a plecat la ora 3:50 spre caz și a raportat decesul la aceeași oră. Mai mult, nu ar mai fi făcut manevrele de resuscitare. În replică, medicul spune că sindicaliștii sunt „niște nesimțiți care pot să afirme ce vor ei”.

Editor web: G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri