Zăpadă în București. Firmele de salubrizare, amendate

Data actualizării: Data publicării:
utilaje deszapezire

Primăria Capitalei a amendat firmele de salubrizare din Bucureşti pentru că nu au distribuit material antiderapant în cursul nopţii de duminică spre luni, în ciuda avertizărilor meteorologice care anunţau vreme rea. În această după-amiază, aproape două sute de utilaje acţionează în toate cele şase sectoare.

 

„Firmele de salubrizare au fost sancţionate de către poliţiştii locali pentru că nu au respectat Programul de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului în Municipiul Bucureşti. Operatorii de salubrizare ar fi trebuit să ţină cont de avertizările meteo de ninsoare şi să aplice material antiderapant din cursul nopţii. În schimb, tratamentele au fost aplicate în această dimineaţă, motiv pentru care s-a format polei. Până la această ora situaţia a fost remediată, traficul rutier a fost reabilitat, dar solicit operatorilor să acţioneze în permanență pentru a asigura un trafic fluent, astfel încât bucureştenii să poată circulă în condiţii normale”, a spus primarul general, Gabriela Firea, potrivit News.ro.

Sancţiunile sunt cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei, reprezentanţii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti aplicând în acest caz amendă maximă pentru fiecare operator.

În această după-amiază, 198 de utilaje acţionează cu material antiderapant în toate cele şase sectoare ale Capitalei - 31 de utilaje în Sectorul 1, 32 de utilaje în Sectorul 2, 42 de utilaje în Sectorul 3, 42 de utilaje în Sectorul 4, 14 utilaje în Sectorul 5 şi 37 de utilaje în Sectorul 6.

„În toate intersecţiile şi pe bulevardele principale din Capitală se circulă normal, în condiţii de iarnă. A fost aplicat material antiderapant pe arterele principale ale oraşului, iar în acest moment se acţionează pe străzile secundare”, transmit reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Potrivit acestora, nu s-au înregistrat avarii în reţeaua de termoficare a RADET, iar agentul termic este furnizat în parametri normali.

De asemenea, RATB a acţionat pentru deszăpezirea refugiilor şi peroanelor acolo unde a fost cazul şi a aplicat soluţii antiîngheț pe liniile de tramvai, la macazuri şi la terminale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...