Vaccinul produs de Pfizer în doze pentru copii va fi disponibil din 13 decembrie

Data publicării:
copil care bate palma cu un adult cu masca
Vaccinurile Pfizer pentru copiii între 5 și 11 ani vor fi disponibile în UE din 13 decembrie. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii, produse de Pfizer - BioNTech, începând din 13 decembrie. Serurile au fost deja aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

"Am vorbit cu compania BionTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia, iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie", a anunţat Von der Leyen la o conferinţă de presă.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene a companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea vaccinului lor împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani.

Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză, notează agenţia într-un comunicat, în care evidenţiază avantajele vaccinării cu Pfizer a copiilor din această categorie de vârstă pentru a depăşi riscurile îmbolnăvirii cu COVID-19.

Ursula von der Leyen a mai precizat că în cadrul UE trebuie să aibă loc o discuţie privind vaccinarea obligatorie, ca răspuns la o întrebare cu privire la evoluţia pandemiei şi apariţiei noii variantei Omicron.

Potrivit preşedintei CE, "comunitatea ştiinţifică va avea nevoie de aproximativ 100 de zile pentru a adapta răspunsul vaccinurilor la noua variantă", a coronavirusului.

Citește și: Comisia Europeană cere statelor UE să fie pregătite să introducă noi restricții de călătorie din cauza variantei Omicron

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita