Zeci de noi meserii, precum consilier de stat sau barista, au fost introduse de Ministerul Muncii în codul ocupațiilor

Data publicării:
raluca turcan la o conferinta de presa
Ministrul Muncii, Raluca Turcan. Foto: Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministerul Muncii a actualizat lista de meserii din Clasificarea Ocupaţiilor din România și a introdus 65 de noi ocupaţii în nomenclator. Printre ele se numără cea de consilier de stat, barista sau specialist digitalizare.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a emis vineri două ordine pentru actualizarea listei de ocupaţii din Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). 65 de noi ocupaţii au fost incluse în nomenclator, iar alte 62 au fost eliminate, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.

Din cele 65 de noi ocupaţii introduse, 45 au fost adăugate la cererea utilizatorilor, iar 20 ca urmare a preluării unor ocupaţii din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competenţelor, Calificărilor şi Ocupaţiilor, care se regăsesc în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior, se menţionează în comunicatul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

De asemenea, trei ocupaţii au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare şi alte două au fost redenumite conform cerinţelor actuale ale pieţei muncii.

Un număr de 15 ocupaţii nou introduse sunt din domeniile IT şi digitalizare. Printre ocupaţiile nou introduse se numără: barista, consilier de stat, degustător de cafea, specialist digitalizare, analist testare software sau consultant de securitate cibernetică.

62 de ocupații au fost eliminate din nomenclator

Pe de altă parte, din Clasificarea Ocupaţiilor din România au fost eliminate 62 de ocupaţii care nu se mai practică, se precizează în comunicatul Ministerului Muncii. Acestea vor fi introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor, notează Agerpres. Printre ocupaţiile eliminate se numără cele de telexist, şef vagon poştal, râşnitor smalţ, topitor in şi cânepă, confecţioner tuburi cinescop.

Totodată, procedura de actualizare periodică a ocupaţiilor a fost simplificată, se precizează în comunicat.

Astfel, în Clasificarea Ocupaţiilor din România s-a introdus fişa descriptivă a ocupaţiei, care va ajuta utilizatorul în completarea descrierii acesteia.

De asemenea, memoriul justificativ, studiile şi analizele necesare până acum pentru actualizarea la cerere au fost eliminate, a fost realizat un model-tip al cererilor.

În cazul noilor ocupaţii care necesită aviz pentru a fi introduse în COR, Ministerul Muncii este cel căruia îi revine sarcina depunerii cererii şi obţinerii avizului de la ministerul de resort sau, după caz, de la asociaţiile profesionale/aviz consultativ emis de comitetul sectorial aferent ramurii de activitate sau de către Asociaţia Naţională a Comitetelor Sectoriale din România, fără a fi necesară implicarea utilizatorilor în această procedură. Termenul prevăzut pentru transmiterea cererii către ministerul de resort este de două zile lucrătoare, răspunsul urmând a fi primit în termen de 5 zile lucrătoare şi comunicat apoi de către Ministerul Muncii către solicitant în termen de 10 zile lucrătoare.

Dacă cererea de introducere a unei noi ocupaţii depusă de angajator se suprapune cu o ocupaţie existentă în Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competenţelor, Calificărilor şi Ocupaţiilor (ESCO), aceasta va fi preluată în COR fără a mai fi nevoie de avize suplimentare.

Prin excepţie, pentru introducerea în COR a unei profesii reglementate la nivel naţional, chiar dacă aceasta este inclusă în ESCO, va fi necesară obţinerea avizului din partea ministerului de resort.

A fost introdusă o nouă reglementare, potrivit căreia, din patru în patru ani, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Statistică, pe baza unor analize ale pieţei muncii, elimină din COR ocupaţiile care nu se mai practică pe piaţa muncii, prin ordin comun al acestor instituţii.

S-a reglementat posibilitatea ca MMPS să respingă cererile de introducere a ocupaţiilor care contravin legii şi bunelor moravuri.

Cererile pentru actualizarea COR depuse de către utilizatori la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor fi soluţionate în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării acestora.

Documentele necesare introducerii, modificării, eliminării sau radierii unei ocupaţii din COR pot fi depuse de către solicitant la Ministerul Muncii atât în format letric, cât şi prin e-mail, fiind acceptată semnătura electronică calificată.

Cele două ordine emise vineri de ministrul Muncii urmează să fie transmise preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, pentru semnare.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data când va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât vor ajunge?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...