Aproape 10 tone de grâu au fost distruse de ploi, după ce 2 bărbaţi din Constanța au rupt sigiliile unor vagoane de marfă

Data publicării:
grau
Aproape 10 tone de grâu au fost distruse de ploi, după ce 2 bărbaţi din Constanța au rupt sigiliile unor vagoane de marfă

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii constănţeni după ce au rupt sigiliile unor vagoane de marfă şi astfel zece tone de grâu au curs pe terasamentul căii ferate. Ei au reuşit să fure astfel o jumătate de tonă de cereale, iar cantitatea rămasă în zona respectivă a fost distrusă de ploi.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat sâmbătă, că poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

“Cei doi au fost prinşi în flagrant, la data de 27 iulie, la scurt timp după ce sustrăseseră cantitatea de 500 de kilograme de grâu. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cerealele ar fi fost sustrase dintr-un tren de marfă aflat în triajul Palas, după ce persoanele bănuite ar fi rupt sigiliile vagoanelor. Astfel, aproximativ zece de tone de grâu au curs pe terasamentul căii ferate, din care persoanele bănuite ar fi sustras 500 de kilograme de cereale”, a transmis IPJ Constanţa.

Cantitatea de grâu rămasă pe terasamentul căii ferate a fost distrusă în urma ploilor, prejudiciul fiind de aproximativ 14.000 de lei, a precizat sursa citată de news.ro.

Poliţiştii şi procurorii au făcut o percheziţie la locuinţa unuia dintre bărbaţi, ocazie cu care au descoperit o parte din cantitatea furată şi suma de 350 de lei, provenită din vânzarea cerealelor.

Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi în faţa instanţei, care a decis ca unul dintre ei să fie arestat preventiv, iar celălalt, arestat la domiciliu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Probleme la plata taxei de autostradă pentru români în Grecia. Greșeala care îi face să plătească mai mult
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Câți bani pierzi după introducerea CASS dacă ai pensie între 1.281 și 8.000 lei? Cât e impozitul?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...